Dacă vă povestesc că pe vremea mea noi știam exact de la ce oră se întrerupe furnizarea energiei electrice-mai popular zis: când se ia curentul, veți zice că sunt nostalgică?

Dar dacă menționez, că noi știam și cât durează economia de energie? De la șase la opt. Seara. Că la opt începea Telejurnalul și trebuia să pornești televizorul ca să vezi știrile despre îndeplinirea planului cincinal în patru ani și jumătate. Realizările mărețe ale tovarășilor în întrecerea socialistă. În fabrici și uzine, pe câmpurile patriei. Pentru arhaismele ”fabrici și uzine, câmpuri” consultați DEX-ul.

După știri mai urmăream și un film artistic, miercuri, la Telecinematecă. Genericul pe melodia compusă de Charlie Chaplin, (This is my song), erau prezentați toți monștrii sacri ai secolului XX.

Vedeam filme memorabile, chiar dacă acțiunea începea imediat după titlu și se termina scurt, cu ”Fin”, ”The End” sau ”Konec filma”! Din lipsă de timp. Programul era de două ore în cursul săptămânii! Duminică în schimb aveam transmisiuni de la Formula unu, de la concursuri de schi, sau transmisiunile din care rețin vocea gravă rostind periodic ”silence please!”-ați ghicit: partidele de tenis de la Wimbledon.

La Telejurnalul de noapte aveam o porție de știri pozitive: imagini cu oamenii muncii la mare sau la munte, în funcție de anotimp. Nimic urât care să-ți tulbure somnul! Oamenii trebuie să fie odihniți, a doua zi se întorc în câmpul muncii!

Revenind în zilele noastre: iluminatul public e superb, dar deocamdată lipsește cu desăvârșire-vorba lui nea Iancu. La câteva din cele 200 de posturi Tv, găsim o galerie de invitați care dezbat, care cât a înțeles și cât e lăsat să zică, evenimentele etapei. E o hărmălaie, vorbesc toți odată pe sistemul dacă țipi mai tare ascultătorii vor crede că tu ai dreptate.

M-am panicat degeaba! Între timp a revenit curentul, doar becul de sub geamul meu șomează!

Becule, stai aprins, becule!