Unu-doi-unu-doi…se auzeau în difuzoarele amplasate pe șantierul catedralei. Chiar dacă nu a fost anunțat cu surle și trâmbițe, în scurt timp s-a dus vestea că a venit Păunescu! Ușor-ușor s- a umplut intersecția din fața bisericii, circulația a fost deviată și atâta lume s-a strâns în fața scenei improvizate de nu puteai scăpa pe jos un ac!

În colțul scenei, la o masă stătea poetul. Cu vocea clară, puternică recita un vers, iar folkistul care tocmai era la rând, acompaniat de nelipsita chitară, repeta cuminte, vers după vers, iar la refren toți spectatorii fredonau, aplaudau frenetic.

Bilețelele cu mesaje cum-necum, date din mână-n mână, ca pe vremea Cenaclului Flacăra, ajungeau la Adrian Păunescu, care citea cu vocea lui tunătoare cuvintele de pe bilețel.

Am trimis și eu un astfel de mesaj, ca să-l anunț că printre spectatori, pe treptele unui bloc din apropierea scenei improvizate se află veterana fanilor. O străbunicuță, pe cât de vioaie atât de mărunțică! Poetul i-a mulțumit pentru mesaj și o căuta în mulțime. Am încercat s-o ridic, dar pe cât de mărunțică era Mama Cheța pe atât de imposibil era de clintit! Ca un sac cu pietroi! Toți copiii din jur au strigat, fluturându-și mâinile: aici, aici!

Spectacolul a continuat cu muzică pe versuri alese:

”Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”

(În amintirea poetului Adrian Păunescu, pe 20 iulie ar fi împlinit 80 de ani! Odihnească-se în pace!)