S-a întâmplat ca obosită fiind, m-am încăpățânat să-mi aștern gândurile pe o pagină de blog. Cum nu duc lipsă de idei, am încercat să-mi pun ordine printre subiecte și…am ațipit. Cu mâna pe tastatură, evident!

O fracțiune de secundă și s-a rupt filmul. Am mai pățit că în mijlocul textului am inserat un rând-două de semne, în funcție de tasta pe care tocmai îmi leșinase un deget. Fracțiuni de secunde, poate câteva secunde. Apoi mă trezeam și reluam scrisul, după eliminarea semnelor inutile. Nimic catastrofal! Doar că asta mi-a întărit convingerea că nu aș avea ce căuta la volanul unui autoturism! Dacă aș adormi o secundă?!

Textul meu de aseară a fost surprinzător! Câteva rânduri de 6, apoi y tot așa, apoi un rând jumate de 4 și în final câteva 7. (Studiind zona, mâna mea stângă e făptașul!)

Părea o pagină plină. Am încercat să-i dau un titlu, dacă tot era scrisă, dar mai mult de ”Am”, nu am putut adăuga. La sfârșit am descris ce am pățit și am lansat întrebarea: ”Champollion oare l-ar fi putut descifra?”

Într-o lume plină de prefăcătorie, știu că, sună șocant să recunosc eu toate astea. În același timp mi-a venit ideea să verific impactul. Superb! (Concluziile mi le păstrez deocamdată.)

Ați recunoaște că ați pățit și voi ceva asemănător? Sau pilotul meu automat îmi joacă feste?