În sfârșit s-au calmat spiritele. Au plecat musafirii, neamurile, s- a eliberat baia, ne putem pregăti și noi de plecare. Cum era de așteptat, suntem în întârziere. mea culpa!

Taxiul ne lasă la intrare. Cel pus de șase dispare din ușă, ca să dea de știre că venim. Brigada de primire ne întâmpină cu aplauze. Toți în uniformă stau încolonați regulamentar. Sunt îmbujorați de emoție, că în cele din urmă a ajuns și motivul obținerii unui bilet de voie.

La a treia strigare ajungem în fața ofițerului stării civile. Am intrat doar noi doi pe prima ușă, de unde am fost strigați. Știind că am mai fost strigați, eram sigură că nu mai e nimeni cu noi în afară de brigada de primire. Am ascultat sfaturile și articolele din legea despre celula de bază a societății, am semnat, am primit felicitările de rigoare, ne-am pupat și spre mirarea noastră ne-au dirijat spre mijlocul sălii pentru poze!

Vezi dacă te lași așteptată-m-am dojenit în gând, văzând o mulțime de oameni, sigur au intrat deja alții pentru cununia civilă!

Abia când am început să recunosc câteva fețe cunoscute m-am liniștit, erau ai noștri! Apoi când fotograful l-a întrebat pe proaspătul mire cum m-a convins să spun da, am râs cu toții! Pe vremea aceea nu știam de ”cheese” și nici de ”smile”.

A fost într-o zi de marți, ca să sfidăm cele trei ceasuri rele, după ora 11, pentru că ceilalți au ajuns mai devreme, dar în cele din urmă, totul a fost bine!

The show must go on!