Dimineața înainte de toate ridic un colț al perdelei ca să văd starea vremii. Un cer albastru, strălucitor, parcă vopsit în roșu deasupra blocului vecin, semn că soarele a răsărit deja cu două străzi mai spre est. De pe balcon l-aș vedea.

De la geamul dormitorului văd doar o pată roșiatică și un avion. De parcă ar fi ieșit de după norii vopsiți în roșu de răsăritul soarelui și zboară ață spre el, ridicându-se tot mai sus.

Nici să pictez o imagine mai frumoasă, nici să ghicesc măcar n-aș fi putut. Dacă mi-a trebuit telefon codat acum nu pot decât să regret că mă-ncurc în știință și greșesc parola.

Avionul, acela despre care unii susțin că ne face nasoale, se îndepărtează repede, fără zgomot, lăsând în urma lui dâra de aceeași nuanță cu a cerului dimineații!

Un supersonic argintiu, pe cerul albastru strălucitor, lăsând în urma sa o dâra roșie, de parcă ar fi trasă cu linearul! Aerul rece al dimineații șterge cu repeziciune desenul de pe cer.

Reușesc să fac câteva poze, dar dâra roșie nu se mai distinge. Ghinion!