Robustă, cu vocea îngroșată de nicotină, soția electricianului de la doi era vigilența întruchipată. Nu ieșea, dar sub nicio formă nu intra nimeni în scara blocului, fără să fie luat în evidența camerei de supraveghere.

Coborai cu pașii mai apăsați pe trepte, de îndată îi auzeai vocea tunând ca din grotă:

Fiule, umbli pe picioroange?

Vara se plimba prin casă îmbrăcată lejer, adesea purta doar chiloți tetra și furou dantelat.

Colegii soțului, mai tânăr cu câțva ani, ea fiind la a doua încercare, intrau la o cafea făcută la ibric și sărată, pentru un gust mai puternic.

Motanul, alintat Pisu, avea voie peste tot prin casă, asta însemnând chiar peste tot. Sus pe bufet, în vitrina cu cești și pahare, sau sub chiuveta din bucătărie. Acolo își primea porția zilnică de parizer.

Copilul, un uriaș în devenire, obișnuit cu limbajul pitoresc al măică-sii, avea replicile la el. Dacă maică-sa îl lua la rost: ” ia mai stai pe coaiele tale, bine?” Copilul imperturbabil îi răspundea: ”Chiar pe ele stau, mamă!”

Limbajul vulgar, vorbele aruncate la nimereală ascundeau de fapt un suflet sensibil. Dincolo de spionajul dus la extrem, soția electricianului nu te lăsa niciodată la greu. O țigară, chiar dacă nu fuma decât oribilele Carpați cu filtru, o cafea dreasă cu o șoaptă de sare primea oricine îi trecea pragul. Dovadă că aparențele înșeală!