Duminică dimineață de noiembrie. Zi cu soare. Râșnița de cafea scoate un zgomot promițător în bucătăria în care plutește încă parfumul boabelor de cafea proaspăt prăjită. Ibricul cu apă e pe aragaz. Imediat i se vor adăuga câteva lingurițe de cafea măcinată. Ibricul se ia de pe foc, apoi se pune la loc. Mișcarea se repetă de câteva ori, apoi i se adaugă și o linguriță de zahăr.

Caimacul se ridică pe marginea ibricului, gata să se verse, dar o mână exersată saltă ibricul de pe flacără, îl pune imediat înapoi și tot așa de două -trei ori, înainte ca licoarea parfumată să ajungă în cănile de porțelan fin.

În sufrageria scăldată în soare, două fotolii uriașe, o canapea micuță, în jurul unei măsuțe rotunde. Așezată pe covorul persan măsuța e acoperită cu o față de masă albă, cu marginile brodate, având patru cești cu farfurii și șervețele brodate și cusute cu floricele colorate. Farfuria plină cu profiterol tronează în mijlocul mesei. Cafeaua aburindă, ușor îndulcită va fi ornată cu frișcă adevărată, proaspăt bătută, special în cinstea noastră.

Geamul, mare cât peretele, e acoperit cu perdele albe și cu două draperii groase de catifea roșie pe laterale păzește o mândrețe de ficus cu frunze mari, lucioase, șterse periodic cu mare grijă de praf. La un metru în fața geamului pe stativ e un ghiveci imens cu ferigă. Pickupul învârte majestuos un vinil cu arii din opere.

Poftiți la cafea, ne îndeamnă simpatica noastră vecină, în amintirea căreia am scris aceste cuvinte. Azi ar fi fost ziua ei onomastică.