Stătea infipt între ramele unei uși deschise.De menționat că e o instituție publică, nu intrarea în casa lui! La o palmă distanță de urechea dreaptă ținea un celular, vorbea tare, monosilabic, mai degrabă bombănea. Nu se auzea nimic dinspre interlocutor, doar vorbele acestuia, cu pauză între ele.

Am încercat să-l atenționez că aș vrea să trec de pragul pe care părea că făcuse rădăcini. Încerc pe stânga, încerc pe dreapta. Nicio șansă.

Domnu’-am încercat să-l abordez. Surprinzător omul s-a sucit 90 de grade, a făcut un pas la dreapta, apoi a revenit fără să mă fi lăsat să intru.

Apoi s-a enervat din senin și a început să țipe:

Na? Ești surdă?

Nu înțelegi că vreau decât să întreb ceva?

Nu ești normală!

Omul avea o vârstă respectabilă, judecând după podoaba sa capilară, dar indeferent de vârstă reacția lui m-a lăsat pe moment fără replică. Recunosc că, indignată, l-am întrebat în cele din urmă dacă n-a greșit cumva adresa?

La asta se spune ”Gura bate curul!” dacă tăceam probabil altul ar fi fost scenariul.

Aici a fost momentul în care, omul a sărit ca ars, năpăstuindu-se spre mine, vociferind: Ești nebună! Ești surdă?

Nu m-atingeți! i-am strigat, încercând să-mi retrag mâna, dar un pic tot m-a atins. cu pumnul strâns.

”Nu m-atinge! Nu m-atinge!” m-a imitat postindu-se înapoi în chenarul ușii.

”Cel deștept cedează”, mi-am amintit de sfatul mamei, și l-am lăsat pe om să păzească pragul!