Un butic la răscruce de drumuri. Dimineața devreme măturătorii de stradă, apoi trecătorii, mai mereu pacienți ori rudele pacienților internați în spitalul de apropiere o țin ocupată pe vânzătoarea caracterizată de un calm desăvârșit.

La butic se poate ajunge din patru direcții, astfel că niciodată nu poți fi sigur că nu va fi coadă în fața gemulețului.

Minunea s-a produs într-o zi pe la 10 când nu era zi de vizită și primul lucru ce am zărit venind dinspre sud a fost o poșetă strident colorată. Un galben tutun cu ceva maroniu. Nu doar culoarea dar și forma ei era deosebită. Zăcea pe jos, părăsită de parcă ar fi fost ceva greu în ea. Și nu era coadă la gemuleț.

Dinspre nord venea o doamnă plimbându-și cu cățelul, nu avea treabă la chioșc. Pe lângă geantă a apărut o femeie oacheșă care făcea exerciții Atât de evident se sucea în toate direcțiile, de parcă obiectl pierdut ar fi făcut cel puțin sărituri sub mese. Părea o contorsionistă. Am întrebat-o ce cauă? Geanta?

La care ea: Da. E a mea. Mulțumesc! Mă uit dacă n-am scăpat ceva…mi-a explicat ea ca să nu mă mai mire gimnastica ei de dimineață.

După un scurt timp își sorbea cafeaua, cu geanta galbenă așezată lângă ea pe băncuță. Puteai să zici că a uitat-o cineva și femeia s-a așezat lângă ea pe locul liber, ori că ar fi fost întradevăr geanta ei.

Pentru că adesea uită clienții umbrela, geanta ori apa cumpărată acolo pe tejghea, când nu i se potrivește cuiva poșeta lăsată pe jos…începi să ai suspiciuni. Mai ales că oacheșa avea o plasă de pânză aparent goală în mâna stângă de care părea că nu se desparte, în timp ce vuitonul zăcea în colbul străzii!

Suspiciune, prejudecată e numele tău! Am plecat de acolo fără să dezleg misterul. Încep să îmbătrânesc se pare, până acum nu aveam prejudecăți!