Acomodarea mea în noua redacție părea că se decurge fără poticneli. Colegii -majoritatea tineri și foarte tineri, erau de treabă. Trecerea de la Piața Mureșeană, la ditamai cotidian, gata să se ia la trântă cu Nepujsag și Cuvântul liber, nu era ceva de neglijat. Sufla vântul schimbării. Știri, articole, reportaje, interviuri, suplimente pe diferite domenii anunțau optimizarea presei libere.

După câteva luni în care am făcut corectură la toate publicațiile ce purtau marca Zi de Zi, am spart gheața. Am comis primul reportaj împreună cu o colegă. Era decembrie, se apropiau sărbătorile, totul era pe repede înainte, ajutorul meu a fost acceptat. Înainte de asta am scris un articol pentru Ziarul de Mureș, despre scriitorul turc Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006.

”De ce să fii doar un simplu corector? ”-mi- a reproșat o colegă, bună la calcule sofisticate, dar cam paralelă cu scrisul. ”Din bușteni mari copiii făceau mașinuțe mici “ după cum ne explica într-un articol scris pe genunchi. A fost una dintre cei care au venit și au plecat apoi zâmbind.

Zilele treceau cu repeziciune de la o ediție la alta, apoi a venit anul nou. Într-una din primele știri ale noului an m-a șocat imaginea unui domn încătușat. Nu era sfidător, dar nici zdrobit, ca unul care se știe nevinovat. Atât de mare mi-a fost surpriza încât n-am reușit să înțeleg sensul cuvintelor grup infracțional, crimă, organizată reținut, arest preventiv…

Era în 4 ianuarie 2007. Priveliștea era șocantă, dar unii se bucurau de știre și îi cântau deja prohodul.mai ales cei care nu știau că abia pe 7 urma să apară prima ediție din noul an.

Cum nu-mi stă în caracter să bârfesc, nu beau și nu fumez, n-am prins nici nașterea bisericuțelor . Într-o zi am fost întrebată eu cu cine merg? Văzându-mă aeriană, n-au insistat. Celei care mi-a zis că i-ar plăcea să rămân, dar mă-nțelege dacă vreau să plec, i-am răspuns că nu obișnuiesc să fug precum șobolanii de pe vasul care se scufundă. Și am rămas.