Un perete tencuit în gri, la picioarele căruia niște mâini grijulii au plantat flori cu frunze lungi ca niște săbii. Mi se pare că sunt prea multe frunze pentru câte o floare galben- portocalie în pădurea de frunze.

Stratul de flori e străjuit de o bordură din bucăți de beton văruit. Cam pe la mijlocul rondoului e așezat turcește un nene. Pălăria de paie trasă ștrengărește pe o parte a capului lasă la vedere un păr des, șaten închis.

Omul ține într-o mână o bucată de slănină afumată, o ceapă verde și o coajă generoasă de pâine de casă, iar în mâna dreaptă are o brișcă. Taie câte o îmbucătură și mestecă gospodărește.

În fața lui un băiețel de cinci-șase ani își șterge palmele, lovindu-le una de alta, cu ochii lipiți de merindele din mâna omului. Alături de băiețel, așezate ca la teatru, trei copile între trei și cinci ani nu scapă din priviri niciun soldățel din mâna butucănoasă a omului de la țară. Îl urmăresc cu admirație cum dispar îmbucăturile sub mustățile ce-i acoperă dinții sănătoși. Judecând după dinți sigur nu așteaptă la stomatolog!

În această poză nu se vede, dar știu că picimea din curtea spitalului a primit în cele din urmă câte un soldățel cu pită de la pacientul străin.