E o dimineață indecisă. Să mai plouă sau să ne lase iluzia că e totuși primăvară? pare să se mire vremea. Apoi alege a doua variantă.

În stația de autobus, cea mai nouă ediție, ecologică, două fete stau pe o băncuță. Evident ocupate cu mesajele de pe paginile de socializare. Periodic aruncă o privire spre direcția de unde chiar vin niște autobuze, care vor să conecteze orașul. Dincolo de această stație acvariu fără apă cu acoperișul plantație de nu știu ce, e un alt acvariu identic. Între ele se află un aparat ce seamănă cu ce vreți, în funcție de imaginația fiecăruia. Seamănă cu un bancomat, are taste, are ecran, are ce nu are, mai ales praf saharian și sus într-un gemuleț inscripția Stație nefuncțională.

Pe marginea trotuarului e un stâlp, nou -nouț, menit să susțină un panou electronic ce ar trebui să servească unele informații utile, dar…deocamdată e nefuncțională!

Primul autobuz ce ajunge înaintea mea în stație e unul armonică, lung cât o zi de post. Generația veche. Altul e e mai nou, apoi vin cele elctrice sau hibrid. Și vin destul de grupate, doar că cel pe care-l așteptam a plecat înaintea mea. În cele din urmă sosește unul modern, nu știu ce număr are, e indecis precum vremea. În față avea un număr, lateral pe afișier curgea alt număr. Important e că ambele ar fi trebuit să ajungă în direcția unde mă îndreptam și eu.

Pe ușa din mijloc e lipit un cerc mare, colorat ”urcarea interzisă”, bănuiesc, că se deschide ușa și dispare pe loc semnul, iar lumea se urcă după ce alții coboară. Urcarea ar fi în față, asta au văzut stimabilii în țările civilizate. Călătorii se urcă în față, se salută cu șoferul, cumpără biletul de la el sau îi arată abonamentul, își ocupă locul și călătoresc minute bune, de la o stație la alta. La coborâre se salută din nou. Plictiseală, ce mai.

La noi pierzi vremea să treci prin fața șoferului care de când erai pe jos a văzut că ești din categoria celor cu abonament și nu-ți aruncă nici măcar o privire. Rar se întâmplă fie câte un mijlocaș care oprește monotonia și până se înțeleg asupra costului, restului , se face coadă la ușa din față. Celelalte uși stau libere, cu gura căscată ca la dentist.

Asta așa a fost până nu demult că de atunci aveam aparat de validat cardul la urcarea în dreptul fiecărei uși. Uneori funcționează, nu fiți răutăcioși! Și atunci revine întrebarea de unde vin ideile astea tâmpite cu urcatul și coborâtul? Nu se vrea eficientizarea transportului în comun?

Șoferul s-a închis în ghereta lui, se plictisește văzând cu ochii. Se pare că nu-i o noutate să fii șofer de autobuz, să vorbești la telefon cu iubita și să nu-ți pese că poate se și aude nu doar se vede că nici din greșală nu te aflii la locul potrivit! Al nostru la un momen-dat, la un semafoir inteligent, și-a împreunat brațele deasupra capului, vorbea, o asculta și văzând că e verde, a pornit cu brațele încă tot în aer! L-am admirat. E una să poți vorbi la telefon în timp ce conduci, dar să conduci fără mâini?

Ce ziceam? Ah da. Spleen. Păi cum să nu te apuce pe o asemenea vreme bacoviană?