De două ori pe săptămână ne adunam în sufrageria vecinului, nenea milițianul, care avea doi sau trei copii. Mici și bronzați, așa ca el. În apartamentul de la parterul blocului nou construit, apartament spațios, cu geamuri mari aproape cât un perete întreg, potrivit bârfelor dormitorul nu era mobilat. N-am văzut, dar se zvonea că familia acolo ar dormi pe paie…Nu știu.

Paie sau nu, ei erau singurii de pe scară care aveau televizor! Pe o comodă în colțul camerei de lângă geamurile alea mari, trona televizorul acoperit cu un mileu. Ca să nu se prăfuiască, mă gândesc. Tradiționalul pește de sticlă lipsea și nici coșuleț de sticlă multicolor nu aveau pe el.

În bucătărie, ca să câștige spațiu, au pus bufetul peste geamurile alea mari, considerând probabil că oricum mai rămâne o parte liberă pentru aerisire. La intrare în apartament, nici n-am observat acest lucru ciudat, grăbindu-ne să ne așezăm roată, direct pe covor, în fața televizorului.

Nu era lung episodul din serialul francez. Se numea Thierry la Fronde și îl urmăream cu plăcere. Abia la ieșire în șir indian, trecând prin fața ușii deschise de la bucătărie am observat grozăvia. Geamul! Așa am înțeles de ce devenea atât de gros aerul din sufragerie. Cu geamurile închise, o duzină de copii…