Hai să povestim, i-am zis lui Cici, după ce mi-a făcut loc pe canapea. Cum e poezia aceea, cățeluș cu părul creț?Poți să mi-o spui?

Nu pot. Acum sunt ocupată! îmi zice cu seriozitatea celor doi ani și ceva, în timp ce frământă plastilina pe un carton.

Ba poți, cu mâinile lucrezi, dar poți vorbi, nu?

Îhâm!

Omuleț cu părul creț fură rața din coteț!-așa i-am zis lui mama mea!-spune râzând.

Și cum e corect?

Cățeluș cu părul creț…

Când ajunge la ultimul vers, i se citește decepția pe față. Cățelușul a mințit!

Trecem la desen. Etalăm creioanele colorate, luăm fiecare câte o coală de hârtie și trecem la treabă.

Uite, Cici. Asta e o căsuță în care ne ascundem amândouă ca să povestim! Îmi dai te rog creionul roșu? Să mai colorez un pic hornul și acoperișul casei.

Îmi dă creionul. Îi mulțumesc.

Acum să desenăm. Se uită pe desenul meu. E frumos.

O urmăresc cu coada ochiului. Mi-a fost tare dor de ea!

Ești fericită! o aud rostind ca pe un verdict. De parcă mi-ar fi citit gândurile!

Da, sunt foarte fericită!