Sună destul de sinistru Cartela de pâine. Îmi amintește de orele de istorie la școală. Acolo am aflat că în anii 40, pe lângă ororile războiului, populația avea de îndurat și foametea. Ca să ajungă la toată lumea, alimentele au fost raționalizate. Se dădeau contra cost, dar pe cartelă.

Înainte de evenimentele din decembrie 1989, cu vreo 3-4 ani, am revenit și noi la cartelă. Cine ar fi crezut, așa ceva pe timp de pace!

În trecut țara noastră avea datorii imense la FMI, cămătarul internațional. Datorii de peste 20 de miliarde de dolari și am reușit să-i rabursăm în primăvara anului de grație, ultimul pentru cuplul prezidențial de la acea vreme. Singura țară care a reușit o astfel de performanță în comunism! Cu ajutorul cartelei.

De pildă, pâinea noastră cea de toate zilele o cumpăram pe cartelă. Aveam o bucată de carton albicios de proastă calitate, cât un card de identitate pe care scria: număr de ordine, magazinul , trimestrul și anul, numele, prenumele și adresa clientului, dar și numărul de persoane de pe aceeași adresă. Ca să se știe câtă pâine i se cuvine. Pe verso erau numerotate zilele celor trei luni, pe care le bifa vânzătoarea după ce ți-a dat porția de pâine. Vreo 300 de grame de persoană. Pe zi.

Un amănunt de reținut: cartela pierdută nu se înlocuiește, iar cele falsificate se anulează!