Așezată pe unul din scaunele noi din sala de așteptare treceam în revistă mărețele realizări din ultimul timp. O femeie curățică, modest îmbrăcată , cu o bentiță colorată pe cap, mă analizează dintr-o privire și vine spre mine cu mâna întinsă: Pot să vă întreb ceva?
Da, desigur, îi zic și nu realizez din prima despre ce ar fi vorba. Întrebarea alunecă într-un fel de spovedanie, din care rețin 4 lei, rețetă, copil, operație…și picăturile ce ar costa 60 de lei.
Ca prin vis îi zic că -i pot da 10 lei, în timp ce caut prin poșetă portmoneul. Îi dau bancnota, îmi mulțumește, mai ia o bancnotă de la cineva și dispare așa cum a apărut.
Derulez în cap filmul și constat fără părere de rău, dar cu o ușoară mirare: am picat testul!
Rețetele pentru copii sunt compensate!

Să nu-ți pară rău…
Oh, nu-mi pare rău! Doar m-am mirat! Eu care dau explicații, atenționări, etc,etc. am picat în plasă! Dovadă că vigilența n-ar trebui să doarmă! Mai mult de atât, femeia nu părea săracă! Acum pot filozofa pe marginea subiectului…Poate că o altă persoană, undeva, ar fi avut mai mare nevoie de ajutor! Sper că te-a mai lăsat durerea de gât! Numai bine, Oana!
Nu-s refăcută complet, văd că m-a luat serios. M-am tratat și cu usturoi (deși nu obișnuiesc), mi-a desfundat și nasul și ochii, chiar dacă pentru gât n-a fost tocmai blând…
Nu alegem mereu persoane „potrivite”… dar, în fond, poate tocmai asta e minunea dăruirii… că nu (e nevoie să) alegem după criterii standard.
Gânduri bune și ție!