Surprinzător de repede se lucrează la reabilitarea străzii de unde obișnuiesc să iau taxiul. Covorul asfaltic negru parcă emană căldură, dar nu se lipește și nici nu ne arde pe încălțăminte. Utilajele lucrează pe partea opusă a străzii. E gălăgie, dar e bine! În ritmul ăsta în câteva zile toată strada va avea o înfățișare nouă!

Repet de două ori unde vreau să ajung, taximetristul dă vina pe zgomotul asurzitor, apoi la a treia încercare merge tot pe unde știe el. Așa se face că am timp să admir peisajul, rută nouă. În sfârșit depășește un vehicul negru, greoi, de parcă nici n-ar avea șofer, doar din inerție se rostogolește în fața noastră.

După câteva minute iar dăm de un indecis, ăsta măcar are o scuză: nu-i de pe -aici! Sper că nu va încerca să se parcheze, ar fi un dezastru! O ia la dreapta în cele din urmă, așa că e liber drumul.

Vegetație bogată, case la curte, multă verdeață pe malul unui pârâu. Trecem repejor ca printr- un tunel de frunze. Omul a ales cel mai lung traseu. Mă pufnește râsul: plimbare pe malul Senei! Îi spun și taximetristului. Evident nu-mi gustă gluma.

Ce, n-am venit repede?