Etichete
bilețel, carantinî, craciun, gloria, lumii, targ, telefon fix, temperatura
Pentru un control medical de rutină se intra în spital doar după completarea unui formular. Într-o cămăruță călcându-se în picioare, zeci de oameni se luptau ba pentru formularul care se termina mereu prea repede de pe masă, ba pentru un pix, pentru că iarna cam îngheța mina din ele, nu se vedea scrisul. Apoi cu foaia în mână li se lua temperatura, după care erau liberi să meargă pe culoarul desemnat pentru sănătoși. Virusul educat respecta regulile. Circula doar pe locul rezervat pentru el! Formularul îl duceai apoi acasă, că nimeni nu întreba de el.
Unii încercau să-i găsească însușiri comune virusului cu gripa spaniolă, dar ăsta era mai șmecher. De pildă, la orele amiezii își făcea siesta. Atunci aveau voie vârstnicii să meargă la cumpărături. Contracronometru. Cu masca pe figură, păstrând distanța între ei la coadă, și fuga -șontâc-șontâc înapoi acasă, că de nu venea amenda!
Cu un bilețel legat de gât ceilalți cetățeni aveau voie să iasă din case, dacă aveau dovada că merg la lucru, sau că au ceva urgent de rezolvat. La intrarea în magazin de pildă, li se verifica temperatura. La 37,4 riscau să fie duși în carantină!
Polițiștii locali îi verificau și acasă pe cei trimiși în izolare. Cel sunat pe telefonul fix trebuia să se prezinte la geam, ca să dea dovadă că e acasă!
