Cu genunchii bandajați, ușor rezemată pe bastonul-umbrelă mă îndrept spre primul taxi din stație. Omul trage scaunul din față și mai în față, ghicindu-mi intenția de a mă urca.

• Ușor, numai ușor, nu vă grăbiți, îl aud pe omul de la volan. M-am oprit, neștiind pe care picior să -l urc mai întâi. Am crezut că glumește. Încă aveam în memorie imaginea omulețului care, zilele trecute, de grăbit ce era, puțin a lipsit ca să nu plece cu mine cu tot! I-am și povestit pățania, la care omul răbdător și amabil din cale afară, doar atât a mai adăugat: nu suntem la fel, doamnă!