Etichete

, , , , ,


Nu pot trece peste episodul \”drumul spre redactie\” cu maxi al groazei de pe linia lui 12. Nu se deschide niciun geam, din constructie. Lucarna e proptita cu ceva si legata cu sfoara de dragul sigurantei. Portierea se deschide doar cu ajutorul soferului, monument al nemultumirii, deocamdata fara soclu, insurubat pe scaunul pe care se foieste intr-una, povestind cu baietasul de pe bancheta din spate. Caut unde e logica in afirmatia lui: \”daca vin dupa el (alt sofer de maxi taxi) sau el e inaintea mea e jale\”! Si e jale , cu sau fara logica, pentru ca barfitul e inaintea noastra, sau mergem dupa el, cine stie, cert e ca am noroc cu bara de metal in care ma proptesc cu umarul stang, salvand-o pe cucoana din fatza mea care nu schitzeaza nici cel mai mic gest, desi repetatele frane o pun in pericol de moarte. Baietasul isi etaleaza continutul plaselor inca de la prima frana mai brusca, la care soferul impasibil, de asta data, repeta de cateva ori: \”se intampla! Se intampla!\” Baiatul aduna marfa de pe jos, apoi isi gaseste alt partener de discutii, iar eu ajunsa in statia de pe Calarasilor, reusesc sa deschid portiera, privesc ingrozita in jos, si sar ca din tren. Abia acum, observ, cand s a oprit departe de bordura ca nu are scaricica! Jur solemn sa-l evit de acum incolo! Mai bine pe jos, decat morocanos! (De dragul rimei, sic!)