Cel putin asa se spune despre cei care se mai pot mira de cate ceva de pe lumea asta! Si eu continui sa ma mir: de unde atat rautate? Folosind zilnic mijlocul de transport in comun, mi-am dat seama ca nicaieri nu pot face un studiu mai relevant al comportamentului uman, decat calatorind. Inchisi in acel spatiu restrans, uneori mai lejer, alteori calcandu-ne in picioare, imi studiez tovarasii mei de suferinta. Traficul e asa cum il stim. La o frana mai brusca se face reaseazarea intregului transport. Parca am fi niste saci de cartofi… O noua statie. Se urca oameni in varsta, se duc sau vin de la medic, de la nepoti, sau de la tentative de cumparaturi. Se elibereaza un scaun chair langa mine. Nu apuc sa realizez ca e un loc liber, ca o matroana se avanta fixand cu ochi de soim scaunul, da din coate si ajutat de o frana, se tranteste pe scaun, dupa ce ma lasa sa-i apreciez greutatea cu care ma poate apasa pe un picior. In spatele ei apare o batranica, firava, cu parul alb si o fata ridata, asa imi imaginez batranele acelea din povesti care te ajuta inainte de final. Am sesizat din privirea ei ca s-ar fi asezat si ea, dar cealalta a fost mai mare, mai puternica, si desigur mai tanara! O eleva, cocotata pe scaunul de arbitru, schiteaza un gest ca i-ar ceda locul, batranica refuza categoric. La urmatoarea statie eleva coboara, batranica se catara pe locul ei, cu mare dificultate, pana reuseste sa se aseze, se apropie urmatoarea statie si se pregateste si ea sa coboare. Ce sa mai comentez…