Ce minte odihnită poate avea cineva  ca să permită darea în folosinţă a unui imobil fără scări la intrarea principală! Construit pe un deluţ, blocul aveao uşă dublă de fier la care se ajungea făcând echilibristică pe nişte scânduri groase crestate din loc în loc cu bucăţele de şipci puse de-a latul, ca pe o scăricică pentru coteţul de găini. Pe acolo şi-au cărat mobila şi tot calabalâcul cele 15 familii, fără crâcnire, fericite că se mută în casă nouă! În spatele blocului la câţiva metri  distanţă de geamuri, trecea clopotând din când în când macaraua, în cabina căreia la nivelul etajului trei -patru se vedea femeia -macaragiu, admirată de toţi cei din jur. Nimeni nu-şi aduce aminte cu exactitate când au fost făcute cele opt trepte cu balustradă de beton şi cu acoperiş prin care dacă ploua puternic apa se prelingea pe pereţi. Doar bănuiau că molozul rămas de la construcţii ce a dispărut de pe o zi pe alta s-ar putea să fi fost folosit ca fundaţie pentru scări. Anii au trecut şi în ciuda zvonurilor cum că sub bloc s-ar ascunde un izvor, că doar şi pe strada  vecină şi-a făcut cineva o fântână în pivniţa de sub apartamentul de la parter, viaţa mergea înainte fără probleme semnificative. Şi pentru că veni la modă folosirea interfonului, locatarii, dintre care între timp unii s-au mutat, au pus interfon cu cartelă, apoi au montat şi bec cu senzor de mişcare deşi stâlpul de iluminat stradal era chiar în faţa intrării la câţiva metri pe trotuar. Aşa cerea Asociaţia de locatari şi ei s-au conformat! Într-o bună zi însă au observat că o fisură din colţul uşii taie cimentul şerpuind pe sub grătar până la peretele opus. Mai în glumă, mai în serios, ziceau unii altora: ” într-o zi o să pice scările”, dar nu prea le venea să creadă, că doar cine a mai pomenit să pice o scară?
Omul de felul său e o fiinţă mult prea ocupată de tot felul de lucruri neimportante decât să-i poată purta de grijă unor fisuri pe ciment! Aşa că nu mică le-a fost mirarea când au văzut ce hău se arată pe sub colţul uşii, acolo de unde pornise fisura! Prima reacţie, uimirea, a doua fuga la Asociaţie! Acolo, ca la asociaţie. „Aveţi fond de reparaţii? No? Ce v-am zis că fără fond de raparaţii nu avem de unde să vă dăm bani”, spuneau cei de la asociaţie.  „De ce să le dăm bani că şi acoperişul l-am făcut din banii strânşi de noi, interfonul, zugrăvitul, reparaţiile”, spuneau locatarii. Între timp fisura îşi vedea de drum. „Oameni buni, trebuie să faceţi ceva, cad scările pe noi”, spuneau locatarii. „Facem o şedinţă de constituire de fond de reparaţii, apoi dacă aveţi ceva bani vă mai dăm şi noi”, au zis cei de la asociaţie. Şi locatarii au dat conform înţelegerii câte 50 de lei în octombrie, apoi câte 20 de lei până în martie inclusiv, că iarna nu se pot face reparaţii, dar în martie ” ne apucăm de treabă”. Apoi de la sine putere au mai adăugat căte 50 de lei la factura cheltuielilor comune, dând şi penalizare celor care nu achitau decât cheltuielile. „De ce să plătim? Nu aşa ne-a fost vorba! Şi de ce nu se pun banii pentru reparaţii pe chitanţă separată, aşa cum ne-a fost înţelegerea?”, ziceau locatarii. „Mai citiţi legea, aşa am hotărât la adunarea generală”, spuneau cei de la asociaţie, uitând că a trecut un cincinal de când nu i-a mai chemat pe locatari la şedinţă generală, ei între ei alegându-se preşedinte, administrator şi casieră.

Fisura, ca fisura. Nu ţinea cont nici de promisiunile preşedintelui de asociaţie, nici de articolele apărute în ziar, nici de televiziune şi îşi vedea de drum. De sus de la îmbinarea cu stâlpul de susţinere, până pe balustradă, pe lângă perete îşi făcea un desen tehnic şerpuind mai ceva ca harta hidrografică! De teama accidentelor locatarii au blocat intrarea, au pus afişe de avertizare şi în faţa blocului şi din lateral, că numai cine nu vroia nu observa: „pe aici nu se trece!”

_ va urma_