Am scris un roman fluviu deja, dar niciunul  dintre cei care ar fi trebuit să reacţioneze, nu pare să fi citit măcar un rând. Un bloc comunist, la răscrucea străzilor, sperie trecătorii numai la vederea avertismentelor:  „Pericol de prăbuşire scări”. Nu l-aş sfătui, dar dacă totuşi vre-un curios ar urca treptele dincolo de avertizarea „pericol de păsbuşire scări”, s-ar îngrozi de privelişte mai tare decât de prezicerile maiaşilor. Începând cu prima treaptă, pe dreapta, un spaţiu de câţiva centimetri între zid şi treaptă, te sperie cu resturile tăioase desprinse din tencuiala  blocului. Crăpătura se întinde pe toată lungimea scărilor, iar sus, pe platformă devine exagerat de mare. Pe stânga, o balustradă de beton cu o crăpătură de-ţi încape mâna în ea, trece în zig-zag, de parcă Zorro ar fi tras liniile cu sabia-i ascuţită. Pe partea exterioară a betonului se află branşamentul de la gaz. Sus, pe platformă fisura de acum un an s-a făcut o gaură în toată regula. Bucăţi de beton cad, bucată cu bucată, zilnic câte un pic, tasând şi mai tare molozul de sub trepte, iar dincolo de uşa de fier, pe holul mic de la intrare, doar o placă de ciment  acoperă gaura neagră. Suntem în noiembrie, iar lucrările de reabilitare promise de şefii asociaţiei de proprietari pentru martie, au rămas la stadiul de promisiuni…

O fotografie face cât o mie de cuvinte. Haideţi  să lăsăm pozele să vorbească!