Etichete

, , , , , , , , , , , , ,


adevarulNu mai e un secret pentru nimeni, că necazul altora e mană cerească pentru presă şi televiziune. Piţipoancele fără chiloţi şi tragediile vând ziarele şi fac audienţă la tv. Ce nu face omul ca să-şi vândă marfa? Se grăbeşte să dea primul ştirea! 

Nefericitul eveniment rutier în care un om şi-s pierdut viaţa s-a petrecut vineri, pe DN 13 A, între localităţile Călimăneşti şi Fântânele. Aceasta ar fi rămas o simplă ştire cu un decedat şi şase răniţi uşor,  dacă nu ar fi fost implicată şi o coloană oficială condusă de poliţia română.

Precizarea poliţiei

Un mic amănunt a dat peste cap toată ştirea şi a dat naştere la o duzină de interpretări. Prima a sosit „Precizarea” poliţiei, în care se subliniază că maşina implicată în accident „nu era din vreo coloana oficială”.
„Referitor la evenimentul rutier ce a avut loc în judeţul Mureş, pe DN 13A, între localităţile Călimăneşti şi Fântânele, precizăm faptul că niciunul dintre autoturismele implicate în accident nu face parte din vreo coloană oficială. În urma evenimentului o persoană a decedat, iar în prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs„, se arată în precizarea primită de la  IPJ Mureş.

Comunicat:

„La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 15.45 , pe DN13 A, între localităţile Fântânele şi Călimăneşti, conducătorul unui autoturism care circula din direcţia Sovata spre Tg-Mureş, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar, proiectându-l în alte autoturisme. Conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a decedat pe loc, în acest moment alte 6 persoane fiind transportate la SMURD Tg-Mureş pentru investigaţii medicale.(….)Reamintim faptul că, niciunul dintre autoturismele implicate în accident nu face parte din vreo coloană oficială„, se specifica în comunicat.

Consulul maghiar, în maşina implicată în accident

Fiind vorba de o coloană oficială a premierului ungar, prima ştire a fost dată de MTI (Biroul de stiri maghiar). „În maşina implicată în accident se aflau consulul şi viceconsulul Ungariei la Miercurea Ciuc, precum şi trei angajaţi ai instituţiei premierului ungar. Patru persoane au fost transportate de ambulanţe la spital. Poliţia română continuă investigaţiile şi va detalia circumstanţele în care a avut loc accidentul”, a citat MTI declaratia  lui Havasi Bertalan, purtătorul de cuvânt al premierului Orban Viktor.

Poliţia precizează

Ştirea a fost urmată de precizarea poliţiei române, care susţinea că maşina implicată în accident venea după coloana oficială şi nu făcea parte din aceasta.

Coordonatorul SMURD Targu Mures, dr. Cristian Boieriu, citat de hotnews,  a declarat ca la spital au ajuns sase persoane cu leziuni usoare, iar una a decedat, in urma unui accident rutier petrecut vineri, intre localitatile Calimanesti si Fantanele, dupa trecerea coloanei oficiale a premierului ungar Viktor Orban„.

Cei implicaţi susţin altceva

În acelaşi timp Transindex şi MTI vorbesc în continuare despre accidentul în care „O masina a lovit coloana oficiala a premierului ungar Viktor Orban, in timp ce acesta se indrepta spre scoala de vara de la Balvanyos”.

Maşină cu număr de Corp Diplomatic

Într-o altă precizare aflăm că maşina avea număr de corp diplomatic, dar nu făcea parte din coloana oficială.  Potrivit „adjunctului şefului IPJ Mureş, Valer Ujică, maşina cu număr de corp diplomatic nu făcea parte din coloana oficială a premierului ungar Orban Viktor, ci se deplasa în spatele coloanei. Persoana decedată se afla în altă maşină implicată în accident, a mai arătat acesta.”, scrie Gandul info.

Amănunte noi, în acelaşi stil alambicat

„Potrivit IPJ Mureş, conducătorul unui autoturism care circula din direcţia Sovata spre Târgu-Mureş, a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal în maşina aparţinând Consulatului Ungariei,( un microbus)la volanul căreia se afla o doamnă. În urma impactului violent, maşina Corpului Diplomatic a fost proiectată în alte autoturisme, iar apoi a ajuns în şanţ. Şoferul vinovat de producerea accidentului a decedat pe loc, iar 6 persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Mureş. Printre răniţi se află şi pasagerele din maşina consulară„, scrie adev.ro

Seara se face lumină, cât de cât

În cele din urmă, spre  orele serii,adev.ro  explică: „Accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri neregulamentare făcută de un şofer în vârstă de 36 de ani din Craiova. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Skoda Octavia a depăşit, într-un vârf de pantă, maşinile care erau oprite pentru a face loc coloanei oficiale. În timpul depăşirii, acesta a fost surprins de oprirea unui autoturism ce rula în faţa lui şi l-a acroşat din spate. În urma impactului, maşina bărbatului de 36 de ani s-a întors perpendicular pe axul drumului şi a fost lovită în plin de maşina Consulatului Ungariei, un VW Multivan. Impactul a fost atât de violent încât şoferul din Craiova a decedat pe loc, iar VW-ul consular s-a răsturnat în şanţ. În maşina consulară se aflau 6 persoane printre care, potrivit unor surse SMURD şi consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pál şi viceconsulul. Toţi cei şase răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Mureş”

Less is more!

Spuneam că accidentele aduc cititori, fac accesări pe site. Această ştire ar fi făcut la fel, dacă ar fi dat răspuns la întrebările cine, ce, când, unde, cum a produs accidentul şi ce urmari a avut aceasta. Simplu. Da, cu condiţia să nu fi fost vorba de coloană oficială a unui premier dintr-un stat vecin şi prieten, sosit  pe teritoriul ţării pentru a participa neoficial la o tabără de vară.

Cu sau fără apartenenţa la coloana oficială a maşinii implicate în accident, toţi au răsuflat uşuraţi: Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns nevatamat la Băile Tuşnad, vineri la ora 17.50, anunţând că nu va participa oficial la dezbaterile de la Universitatea de Vară „Balvanyos”.

Cercetările continuă.