Etichete

, , ,


DSCN7661Duminică dimineaţa, când clopotele bisericilor din jur intră în competiţie cu turaţia motoarelor gata de off road, spre deosebire de alte asemenea zile binecuvântate, a fost linişte. Un timp. Apoi se auzeau înjurături, un monolog pe voce de femeie nemulţumită de mizeria din parcare, de pe scară.  Apoi se auzea apa vărsată de la înălţime. Iar monolog şi o nouă găleată cu apă ce spăla treptele de la intrare, stropea pereţii şi  ateriza în capul trecătorilor. Bucăţi de pâine albă zburau de la geam eşuând pe  trotuar, în spaţiul verde, în băltoaca de sub geam. Tipa de la unu presta de ziua ei de naştere, cum aveam să aflăm. Nu ştiu dacă băuse sau pur şi simplu a scăpat de sub control, dar se manifesta tipic pentru un anumit diagnostic…Şi apoi explicaţia ei când a fost luată la întrebări! „Ce-am făcut? Am spălat pe jos şi-am dat de mâncare la păsări! Pentru atâta mă reclamaţi?”, întreba cu atâta indignare încât mai-mai că tu ţi-ai cerut scuze de deranj!

Şi totuşi, ceva nu era în regulă cu ea. Prea era agitată, prea vocifera. I-a strâns pe toţi aceia din  Valea Rece care au avut (ne) norocul să-i treacă pe sub geam. După un timp ieseau doi câte doi, îmbăiaţi şi îmbrăcaţi în straie noi, îndepărtându-se grăbiţi de zona ei de acţiune. Un nou prosop ud apărea în geam, semn că baia funcţionează. A doua zi dimineaţa femeia spăla de zor casa scărilor, aruncând apa din belşug cu găleata în timp ce prin uşa deschisă se auzea muzica dată la maximum. Bombănea, dar  nu mai vorbea cu nimeni de pe scară.

Şi de atunci mă întreb cine poate şti cât de subţire e acea linie ce ne împarte în normali şi duşi cu pluta!