În 8 februarie se împlinesc 5 ani de la acea noapte de sâmbătă, când componentul naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal într-o discotecă din localitatea ungară.

MarianCOZMAUn trist eveniment petrecut în urmă cu o săptămână a schimbat ceva în mentalitatea noastră, îndrăznesc să sper că nu doar pe moment. Tragedia petrecută pe teritoriul ungar, ce a pus capăt carierei handbalistului Marian Cozma, supranumit de cunoscuţi ”Păsărilă,”ne-a dat o lecţie. O lecţie despre solidaritate, despre profesionalism, despre decenţă.
Acum, când scriu aceste rânduri, televiziunile transmit imagini de la înmormântarea ce are loc în capitală. Involuntar fac o paralelă între decenţa unui post de televiziune din Ungaria, unde crainicul îmbrăcat de doliu, vorbeşte plin de empatie urmărind imaginile transmise în direct din Bucureşti, în timp ce pe fundal, o fătucă, reporter tv râde strident, să admitem că din cauza suprasolicitării nervoase şi nu din prostie.
Absolut imbecilă mi se pare, de altfel, iniţiativa de a lua declaraţii “la cald”, de la participanţii înlăcrimaţi, să-i pui să vorbească cu vocea gâtuită de emoţie, culmea, despre motivul care i-a adus acolo! Să cauţi senzaţionalul, cu orice preţ, chiar exploatând durerea, tragedia, necazul altuia, de dragul raitingului! Mi se pare aberant! Mazochiştii, perverşii ar trebui direcţionaţi spre postul lor de televiziune preferat, unde ar putea despica firul în patru, după pofta lor! Atât despre decenţă.
Cât despre profesionalismul poliţiei maghiare, fără pretenţia de a o ridica în slăvi, nu pot să nu constat că s-a ghidat după dictonul”fapte, nu vorbe”, lăsând declaraţiile după prinderea celor trei suspecţi în măcelul din oraşul Veszprem. Au acţionat fără să anunţe cu surle şi trâmbiţe că a doua zi se vor organiza filtre, cu precizarea orei şi locului, nu vi se pare scenariul cunoscut? Nu zic că diferenţele sunt probabil enorme între dotările materiale ale celor două instituţii, dar o diferenţă trebuie să existe şi în mentalitatea oamenilor legii. Cârcotaşii ar avea deja contraargumente, dar să nu intrăm în detalii.
Am scris despre solidaritate. În timp ce unii dintre politicienii noştri pierd vremea cu aberaţii electorale, despre himera autonomiei teritoriale în Ţinutul Secuiesc, declaraţii iresponsabile ce nu fac decât disensiuni interetnice, o tragedie precum cea de la Veszprem ne dă o lecţie exemplară despre solidaritatea fără hotare. Cineva spunea că nici răufăcătorii, nici victimele nu au etnie. Sportivul român din echipa de handbal al oraşului ungar Veszprem, a fost tratat ca un erou naţional. Sute de oameni au depus sfeşnice şi flori lângă clădirea unde şi-a pierdut viaţa handbalistul român. Colegii de echipă, oameni simpli, dar şi primarul oraşului Veszprem au venit alături de miile de bucureşteni care au participat la funeraliile sportivului. Flori, sute de coroane, fanioane, români şi maghiari uniţi prin durere.
Ce păcat că doar o mare suferinţă ne mai face să uităm de meschinăriile sufletelor mici! Lecţia deschisă, sper că ne va fi tuturor de folos!
(de pe blogul meu „Cititul dăunează grav ignoranţei”, publicat în februarie 2009)