ceataAzi dimineaţă o ceaţă densă acoperea pădurea şi drumul de centură, de abia se vedea turnul bisericii de unde în weekend va răsuna dangătul clopotelor, chemând enoriaşii la slujbă. De ce nu reuşesc să ţină minte orele la care se ţine slujba, nu înţeleg. Că nu pare să se fi schimbat programul! De ani de zile bat la fel, minute în şir, în mai multe reprize şi după oamenii îmbrăcaţi la ţol festiv, care se grăbesc pe străduţă în sus, ori vin agale în jos, îmi dau seama că se duc sau vin de la biserică. E adevărat că duminică seamănă cartierul cu un centru de comună la ora mesei de prânz, adică rar trece cât o maşină, totuşi ar trebui să se circule pe trotuar. Atât cât există şi aşa cum arată! Dar nu. Enoriaşii plini de spiritus sancti merg ca oile în mijlocul drumului, ferindu-se indignaţi dacă îndrăzneşte vreo maşină să-şi facă drum pe acolo! M-a luat valul!

Am vrut doar să mă mir cum de e aşa o ceaţă într-o dimineaţă de iulie? Şi dacă m-am mirat, mi-am amintit de ceva ce-mi place extrem de mult:

July morning, de Uriah Heep!