Etichete

, ,


camin-batrani-1.jpgCând ești tânăr nu ai timp de văicărelile bătrânilor. Nu ai strop de empatie, ba mai crezi că se și prefac. Că nu respectă sfatul medicului, că nu fac mișcare, că se-ndoapă cu prostii. Că pun prea multe întrebări. Că vor să te controleze, să știe și ce nu-i de nasul lor. Că sunt prea sensibili. Că plâng, că…

Și dacă ajung să-ți stea în cale, îi bagi la azil. La casa de bătrâni. Dacă reușești să-le găsești un loc la un azil de stat.

”Sper că nu mă băgați la azil?” auzeam adesea pe la vecinii mai în vârstă. ”Las totul celui care îmi va da un pahar cu apă la bătrânețe”, mai promitea câte o bătrână, iar glumele nu întârziau să apară: ”Și dacă nu o să vă fie sete?!”

Primul caz real, în care o cunoștință a ajuns la azilul de bătrâni, a stârnit indignarea întregii comunități. ”Nu i-ar fi rușine! De asta să te chinuiești, să faci toate poftele copilului! Un părinte crește zece copii și ăștia nu sunt în stare să țină un părinte la bătrânețe!”… și alte vorbe, iar astea sunt doar cele mai academice dintre comentariile făcute pe la colț de stradă, la o cafea , sau după ușile închise.

Nimeni nu a încercat o secundă să se pună în situația ”copilului ”, cu zeci de probleme pe cap, de la văduvie, pierderea locului de muncă, apoi șomaj și  boli până la operații riscante.

Nimeni nu neagă că ”bârfitul” a fost unicul copil, lumina ochilor, speranța și chiar viața pentru bătrâna. ”Și-a jertfit viața pentru fericirea copilului și uite, asta -i mulțumirea” se auzea corul indignaților.

Nimeni nu s-a obosit însă, să meargă s-o vadă. Dacă ar fi  vizitat-o la azil, ar fi trebuit să recunoască: bătrâna e supravegheată, îngrijită și tratată medicamentos. Singură în apartamentul rămas prea mare pentru ea, fără a schimba o vorbă cu cineva zile în șir, depresivă și fără posiblitate de deplasare i-a fost incomparabil mai rău. Da, dar acum era la …AZIL!

Acest lucru oribil s-a întâmplat în urmă cu niște ani, când prețurile nu erau atât de mari și cu puțin noroc omul găsea un loc decent la un azil de stat.

Azi lucrurile stau puțin altfel. Denumirea azilului s-a schimbat  în cămin pentru persoane vârstnice. Majoritatea azilurilor și-au schimbat și statutul. S-au privatizat. S-au mutat în clădiri moderne, excelent dotate, cu personal calificat, de la maseur la psiholog și medic, singur sau cu doi beneficiari în cameră, cu televizor plat, internet și frigider…Cu reguli și bilet de voie. De la 1600 de lei pe lună…N-a mai rămas de schimbat decât mentalitatea oamenilor. Așa cum puteți afla din interviul de mai jos.

http://www.punctul.ro/caminul-pentru-varstnici-nu-este-inchisoare/