Etichete

, ,


Sfin__ii_pe_care_50d300a86ae01.jpgProfesorii mei, pe vremea aceea, purtau costum, cămașă și cravată, chiar dacă se mai pătau cu praful de cretă. Bărbieriți, pieptănați,  unii chiar păreau îmbrăcați de nuntă. Ei reprezentau vechea gardă: ”pedanți profesori și examene grele”, așa cum se cuvine într-un  ”cimitir al tinereții mele”. Adică ”liceu”,trebuie  să specificăm de dragul celor care au întârziat la ora de română.

Apoi a apărut o nouă generație, printre care unii tineri înfipți în blugi strâmți, pe atunci nu știam că vor reveni la modă sub denumirea ”slim”…

Și a fost proful de franceză. Înalt, cu părul des, ușor ondulat, de culoare deschisă, tăcut și purtând un jerseu tricotat din lână verde, de culoarea ierbii de prin Maramureșul natal. Am aflat asta cu mulți ani după aceea. Atunci ne miram doar, de ce e atât de tăcut, de ce vorbește atât de încet de parcă am fi într-o biserică. Nu știam cum se vorbește într-o biserică, dar aveam profesori care ne atenționau: ”nu șușotiți, că nu suntem în biserică.”

Proful de franceză părea că nu vrea să ne deranjeze cu nimic. Răsfoia catalogul și rostea câte un nume, dacă nu s-a ridicat nimeni, trecea mai departe, până când nimerea peste un nume al cărui posesor știa lecția și ridicându-se în picioare spărgând dulcea liniște moleșitoare a clasei, recita lecția cu un ochi în carte.  Proful de franceză asculta, apoi punea câteva întrebări, pe aceeași voce calmă. Dacă erai foarte atent îl puteai auzi. Dacă nu știai răspunsul trecea mai departe.

Mie chiar îmi plăcea franceza și eram obișnuită să aud de fiecare dată ”disss”, după răspunsul meu, încă de pe vremea când în clasa a V-a aveam o profesoară ca o actriță de cinema. Colegii mei scriau în carte cu creionul peste fiecare cuvânt pronunția, crezând că așa vor putea învăța mai ușor ”vouloir c’ est pouvoir”, adică  (vuloar se puvoar). Frumoasa mea franțuzoiacă, probabil cea mai elegantă profesoară din școală, la un moment dat a ieșit din peisaj, plecând definitiv din țară.

Și atunci a apărut tăcutul și misteriosul Nistor Man. Pe la colțuri se vorbea că ar fi făcut pușcărie. Oare de ce? Părea un pm blajin, nu părea să fie în stare să facă rău nici măcar unei muște! Ce o fi păcătuit de l-au închis? Se pare că e sub supraveghere!

Apoi am dat de cartea intitulată ”Sfinții pe care i-am întâlnit”, o convorbire între Nistor Man și Traian Călin Uba, din 2012, editată de Fundația Academia Civică. După 12 ani , 8 luni și opt zile de pușcărie politică,  executată pe la mai multe penitenciare din țară și  la Canal, trecând prin toate ororile, schingiuirile din anii de pușcărie, munca silnică de 12 ore pe zi, și toate discriminările ce au urmat, studiile, facultatea de filologie de la Cluj, profesoratul și încercările securității de a-l racola ca informator sunt descrise în acest interviu.

Trebuie citită cartea!