Dimineața devreme,  ciobănescul german din vecini, obosit de lătratul cu pauze foarte scurte de respirație, în cele din urmă a tăcut. Cocoșul a preluat serviciul dând deșteptarea, cucurigând cât îl țineau plămânii.  O cioară, zburând nehotărâtă, a apărut de nicăieri. Zburătăcea de pe un acoperiș pe altul, nezăbovind nicăieri mai mult de o bătaie de aripă. Se pare că n-a dormit acasă și nu-și găsea  suratele.

Un vânticel se lega sistematic de drapelul cel nou de pe blocul turn, de pe bulevard. A mai trecut câte o mașină, deranjându-l pe ciobănescul care nu apucase probabil să se culce încă. Cocoșul a tăcut respectuos, lăsând locul ciobănescului, acesta a mai tunat de câteva ori, apoi s-a făcut liniște. Prin geamurile deschise se auzeu zgomotele vecinilor: un sforăit de tenor, un ceas deșteptător-proprietarul a uitat că e weekend.Un miros puternic de cafea plutea spre etajele superioare…

Și totuși de ce latră câinii toată noaptea?