Etichete

, , , ,


48383845_2232167567106251_7572983570071814144_n.jpgEvenimentele dedicate laureaților sportului mureșean au început cu inaugurarea unui muzeu amenajat pe holul Sălii Polivalente din Tîrgu Mureș. Muzeul Sportului Mureșean a fost inaugurat miercuri, 12 decembrie 2018, în prezența unui public numeros dornic să vadă exponatele, printre care cupe, diplome, medalii, tricouri, costume de concurs ale campionilor mondiali. Ca să vă faceți o imagine despre exponate vă spunem că vizitatorii vor putea vedea o mulțime de exponate începând cu centura de campion mondial al fostului luptător Simon László până la tricoul baschetbalistului american Jujuan Cooley de la BCMureș și cele două biciclete cu care au concurat Mircea Romașcanu și Nicolae David la Cupa Păcii. Cu această ocazie au fost premiați și sportivii veterani ai sportului mureșean. Evenimentele au continuat de la ora 17, în aceeași zi, la elegantul restaurant Boema Ballroom din Calea Sighișoarei, unde au fost premiați cei mai buni sportivi ai anului din județul Mureș.

Gala anului centenar

Dusa.jpg

 

În acordurile unei melodii instrumentale, salonul amenajat cu 30 de mese rotunde, numerotate și frumos aranjate ca pentru o cină festivă s-a umplut cu invitați, sportivi și organizatori. Fiind vorba de premierea celor mai buni  sportivi ai județului, obișnuiți să li se intoneze imnul național, Gala Sportului Mureșean a debutat tot cu imnul național. Toți cei prezenți s-au ridicat în picioare în timp ce în sală răsuna vocea puternică a profesorului Marian Someșan de la Liceul de Artă din Tîrgu Mureș. Din cuvântul de introducere al directorului executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Iuliana Rus, organizatoarea evenimentului, am aflat că premierea sportivilor ca și în anii precedenți se bucură de sprijinul Consiliului Județean Mureș, Primăria și Consiliul Local Tîrgu Mureș, Inspectoratul Școlar Județean și Radio Tîrgu Mureș, partenerul principal media.

Ovidiu tancu.jpg Așa cum era de așteptat au luat cuvântul prefectul Județului Mureș, Mircea Dușa, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Ovidiu Dancu și consilierul primarului municipiului Tîrgu Mureș, Claudiu Maior. Reprezentanții autorităților locale au subliniat importanța sportului, au adresat felicitări atât organizatoarei evenimentului cât și Consiliului Local care a contribuit la dezvoltarea sportului și au transmis urări de bine pentru apropiatele sărbători. Au urmat la cuvânt Inspectorul școlar general Ioan Macarie și inspectorul de Educație Fizică și Sport prof. Sorin Pătru. Nu a fost omisă nici omagierea celor care au contribuit la reclădirea Clubului Sportiv Municipal CSM Tîrgu Mureș, dar ”care nu vor să iasă în față”, și anume consilierii Csiki Zsolt, Magyari Előd și Szászgáspár Barnabás, fost 48367550_786460445026833_3454017277878337536_n.jpgconsilier local care a ajutat la înființarea Clubului.

Lucrare istorică a sportului mureșean

Al doilea moment special după inaugurarea muzeului a fost realizarea unei lucrări intitulate ”O sută de ani de sport mureșean”. Cartea numită cu modestie ”lucrare” a fost coordonată de cei doi consilieri ai DJST Mureș, Kóos Béla, Siklódi József și editată de Raluca Creț.

Cel48382929_297949964186106_1194297832262074368_n.jpg mai prolific jurnalist de sport Aurel Rațiu de la Radio Tîrgu Mureș, cel care a adunat multe materiale pentru această carte a adresat cuvinte de laudă atât pentru handbalistele mureșene cât și pentru DJST Mureș, fiind premiat și el la rândul lui.

Din partea realizatorilor ”lucrării” a vorbit Kóos Béla, născut într-o familie de sportivi, a menționat cu satisfacție că ”în momentul acesta în sală sunt 167 de campioni naționali din toate timpurile, 35 de campioni europeni și 24 de campioni mondiali ”fără de care această ”lucrare” nu ar fi existat”.

Prima Festivitate de premiere

4-26.jpg

Prezentatorul evenimentului, Vlad Amariei l-a invitat pe scenă pe Adrian Belean președintele Clubului Sportivi Sakura Tîrgu Mureș pentru a-i prezenta pe cei 12 sportivi nevăzători, dintre care 7 karatiști campioni mondiali și 5 popicari, campioni europeni. Bucur Daniel,Csiki Árpád, Halțiu Narcis, Szántó Attila, Pop Tinu Vasile, Suceachi Bogdan, Belean Alex – karatiști nevăzători, campioni mondiali și Ördög Pál Levente, Györfi Mózes, Pădurean Liliana și Strete Valentina, campioni europeni la popice nevăzători.

 

Dans sportiv

Momentul artistic a fost susținut de perechea Rareș Pleșa – Cezara Duca și perechea Szöcs Dávid -Fekete Renáta de la SC Dans Art Tîrgu Mureș, care au interpretat cu multă grație câteva dansuri de societate.

Cea mai bună echipă de juniori

5-18.jpgVrând – nevrând a trebuit să iasă în față și Csiki Zsolt, directorul Liceului Sportiv Tîrgu Mureș premiat și el, după care a fost anunțată cea mai bună echipă de juniori. Așa cum era de așteptat, potrivit rezultatelor obținute, titlul i-a revenit echipei de handbal fete de la clubul, Olimpic CS Municipal, echipă antrenată de prof. Claudiu Evi și Mihaela Evi. Deasemenea a fost premiat directorul Clubului Sportiv Școlar, Gyarmati Ferenc.

Cei mai buni sportivi la Juniori

În ordinea inversă, începând cu locul 10 au fost anunțați cei mai buni sportivi juniori ai anului. Marius Cristian Cornea (kendo), Silaghi Gabriel (ciclism), Biro Anita (Taekwendo), Făgăraș Darius (atletism), Mihnea Ognean Ionuț (Șah), Racoțan Tudor (lupte), Seress Bernadett (popice), Ignat Alexandru (canotaj), Gorea Bogdan (canotaj) și cel mai bun sportiv junior al anului la lupte libere, Georgiana Lircă.

Premii speciale

48355969_1535922246538648_6801613237621096448_n.jpg

Au fost acordate trei premii speciale și anume: Kovacs Răzvan luptător, cel mai tânăr campion la lupte libere, Doru Borșan jr la tenis de câmp, din lotul național și perechea Rareș Cojoc și Andrea Matei, de la Clubul Dansul Viorilor Reghin, care nu au fost prezenți.

Distincție presei sportive

”Pentru că un premiu special merită și presa”, a anunțat prezentatorul, un premiu special a fost acordat partenerului media, Radio Tîrgu Mureș, care transmitea live evenimentul pe pagina de socializare. Premiul a fost preluat cu mare emoție de managerul postului de Radio, Lavinia-Nicoleta Ghișa. Al doilea premiu special i-a fost înmânat președintelui Clubului de Fitness din Reghin, prof. Gabriel Tomcean.

Omul care le știe pe toate

După momentul artistic susținut de aceleași perechi de dansatori de la Clubul Dance Art Tîrgu Mureș a luat cuvântul Tiberiu Bidiga, fost campion la baschet, fost director al DJST Mureș, adică ”omul care le știe pe toate în sportul mureșean.” A adresat cuvinte de mulțumire organizatorilor și i-a felicitat pe sportivi. A fost rândul consilierilor locali Magyari Előd, Csiki Zsolt și al consilierului personal al primarului municipiului Tîrgu Mureș, Claudiu Maior să spună câteva cuvinte despre înființarea Clubului Sportiv Municipal. Făcând o glumă că ”unii nu vor să ne lase să stăm la masă să servim un pahar de vin împreună”, Claudiu Maior, chemat pentru a doua oară pe scenă, a ținut să povestească despre Clubul Sportiv Municipal Tîrgu Mureș. ”În ceea ce privește începutul, vă spun, a fost greu. Și o să aflați dumneavoastră de ce e greu, atunci când faci o hotărâre de consiliu și te trezești peste noapte că mai există alții care – ți comentează în alte feluri … Avem o emulație.(întrecere, n.red). Avem un consiliu care a început să intre în normalitate în afară de cei doi – trei consilieri pe care-i știți dvs. Totdeauna ne critică și ne mai fac și plângeri pe unde știu ei. Dar ne-am obișnuit, e un lucru normal mai nou să se întâmple, am ajuns o țară în care plângerile sunt pe locul întâi și delațiunile (denunțuri, n red). Mergem să le spunem la toți să trăiți,” a spus consilierul primarului, apoi și-a amintit că se află la un eveniment festiv și a elogiat clubul, primul club care are 1800 de oameni înregistrați oficial. Și din acest motiv a mai cerut aplauze și pentru generalul de la ISJ pentru că, Ioan Macarie de la bun început a zis: ”e un proiect ce merită încercat!” Și au încercat. ”Azi avem 600 de copii care au terminat înotul”, a subliniat cu mândrie consilierul primarului, adăugând că astfel nu va mai fi niciun copil în Tîrgu Mureș care termină clasa a IV-a și nu știe să înoate!

”Sportul ne dă viață”

48362028_2185954974997917_1721384125861986304_n.jpg

Cu aceste cuvinte și urări de sărbători fericite și-a încheiat alocuțiunea președintele CSM Tîrgu Mureș, prof univ. dr. C-tin Copotoiu, după ce a adresat cuvinte de mulțumire celor care au făcut posibilă înființarea Clubului care adună toate ramurile sportive din oraș.

Cea mai bună echipă la seniori, în 2018

234-2-660x330.jpg

În cele din urmă a fost anunțat – bilingv, ca toate prezentările serii de altfel, numele celei mai bune echipe seniori a anului 2018 din județul Mureș! ”Echipa cea mai bună la seniori, în 2018: Romgaz Electromureș Tîrgu Mureș, antrenori Orosz István și Seress József”. Popicarele Ciobanu Maria, Gyeresi Ana, Hanc Alina, Bornet Alexandrina și Baciu Doina Victorița, care nu cer niciodată nimic, dar sunt pe locul II la Cupa Mondială, a completat prezentatorul.

7-14.jpg

Topul celor 10 la seniori

Clubul Sportiv Muresul la Gala Sportului Muresean.jpgÎn continuarea serii au fost premiați cei mai buni sportivi seniori ai județului Mureș. Pentru intensificarea surprizei, topul a fost prezentat în ordine inversă, începând cu locul 10. Au fost premiați Gabriel Pop, parașutist, Șahistul Victor Văsieșiu care se află la Londra, pentru interviu de intrare la universitate, potrivit antrenorului Baratosi, înotătoarea Fangli Henrietta, luptător Rareș Popescu, scrimeur Schlier Zsuzsa (în competiție la Cupa Mondială), karatista Széekely Ildikó, popicara Duka Tilda, la fotbal tenis Varo Norbert (”cupa de bronz”), whushu Apostolache Kiss Andreea (”cupa de argint”) și canotorul Hârgău Constantin (”cupa de aur”)

6-20.jpg

Cel mai bun sportiv al anului 2018

Claudia Balint, antrenoarea canotorului Constantin Hîrgău declarat cel mai bun sportiv al anului, le-a adresat cuvinte de mulțumire și directorului Liceului Sportiv Csiki Zsolt pentru susținere. La rândul lor Pop Iuliu Cosmin director Club Sportiv Mureșul și Dragoș Horea fost director și-au exprimat susținerea pentru CS Municipal.

Clubul Sportiv Muresul la Gala Sportului Muresean.jpg

Premii pentru antrenori

Pe lângă talentul și perseverența sportivilor un rol important în obținerea acestor rezultate au avut și antrenorii. Astfel Horváth Attila, Orosz István, Varró Gyula, Drocsa József și Claudia Balint au primit premii speciale din partea organizatorilor.

Înainte de programul de colinde susținut de Casa Rusu Câmpia Transilvaniei, grupul de colindători Brădulețul împreună cu Abraham Tibor, prezentatorul Vlad Amariei a trecut în revistă partenerii evenimentului: Consiliul Județean Mureș, Primăria, Consiliul local, cu sprijinul Boema Ballroom, culegând aplauze pentru organizatoarea evenimentului DJST în frunte cu director executiv, Iuliana Rus.

8-9.jpg

În încheiere, Iuliana Rus a declarat în exclusivitate pentru săptămânalul PUNCTUL: ”Am dorit ca toată lumea să se simtă bine să ajungă acasă cu sufletul încărcat de bucurie, emoție și prietenie. Mesajul nostru a fost de respect pentru toți cei prezenți, de recunoștință pentru sportivii Mureșeni. Apreciem și sfaturi și critici pentru că până la urmă din toate aveam numai de învățământ … dacă am reușit să lăsăm o urmă în sport noi suntem mulțumiți. Mulțumirea mea ar fi cu atât mai mare dacă toți am fi simțit la fel: Prietenie … de aceea eu aș repeta ceea ce am simțit aseară Mulțumesc PRIETENI DRAGI toți ați fost Minunați!”

(publicat în PUNCTUL 713)