Etichete

, ,


depositphotos_183924074-stock-photo-vanilla-ice-cream-cone-on.jpgNe-am plimbat pe Calea Victoriei, când ne-am intersectat cu doi bărbați de vârstă mijlocie. Unul dintre ei explica foarte entuziasmat celuilalt că a trăit și el câțiva ani în București…Mai multe n-am auzit, dar mi-au rămas imaginea și aceste cuvinte în memorie. Așa voi spune și eu cândva, mă gândeam- dacă voi mai pleca și dacă voi mai reveni vreodată în capitală.

Îmi plăcea agitația din oraș. Stilul acela ciudat de a vorbi, cam afectat, pe un ton ce mi se părea ștrengăresc și formularea cu neplipsitul ”și mie”. Despre orice ar fi fost vorba, formularea bucureștenilor suna cam așa: ”dați-mi și mie …”. N-am înțeles de ce. Și ție?

Într-o seară de iarnă, așteptam tramvaiul ca să ne ducă mai aproape de stația de metrou ca să ajungem ”și noi” acasă. Nu mai rețin prin ce împrejurimi am ajuns în vizită la o doamnă simpatică, undeva departe de Centrul Civic. Ne-a primit cu atâta drag și ne-a tratat de parcă am fi fost copiii ei! Deși atunci am văzut-o pentru prima și ultima oară!

În stația de tramvai într-o ceață densă ca la Podul Înalt pe vremea lui Ștefan cel Mare încercam să păstrăm distanța regulamentară față de șine, țopăind totuși din când în când, ca să nu ne înghețe picioarele. Undeva în ceață, în stânga noastră câțiva cetățeni turmentați se certau de mama focului. După sunete și scandalul ce a durat până la sosirea tramvaiului, am crezut că se omoară, nu alta. Nici vorbă, nici măcar nu s-au bătut! Doar au avut un schimb de replici și atât. Bucureșteni. La noi cu un așa scandal, piatră pe piatră n-ar mai fi rămas, am menționat punând la îndoială mult lăudata noastră cultură occidentală.

”Eu cu cine să mă joc?” mă tot întreba Alex, până când i-a venit ideea că i-ar trebui un ”flățiol”. Pentru început am cumpărat o păpușă băiat, de la ”Vulturul de mare…”

Păpușa cu nume de băiat era una dintre cele câteva păpuși fabricate la Arădeanca,  înșiruite pe raftul magazinului. Părea un copil , te urmărea cu privirea , clipea, ziceai că e viu! Cu păr blond cârlionțat, ochi albaștri cu gene lungi, negre , pantaloni scurți, șosete și sandale albe în picioare…Cum l-am văzut mi-a plăcut atât de mult că l-am și cumpărat pe loc , iar Alex l-a botezat ”Bebe”. Aproape cât Alex de mare, de multe ori eu trebuia să-l duc și pe Bebe în brațe. Oricât de aglomerat ar fi fost la metrou, oamenii îmi făceau loc, cum să stau în picioare cu doi copii în brațe? Bucureșteni.

Și pe stradă, peste tot am întâlnit oameni prietenoși. Un nene doctor mi-a ținut o lecție de educație corectă a copilului, în fața Poștei din sectorul 5, în timp ce-l așteptam pe Tatco. Îl plimbam pe Alex așezat în căruciorul pliabil de vară, iar el îmi punea tot felul de întrebări. Am tot răspuns, când mai elaborat, când mai laconic, și atunci a intervenit nenea doctorul. ”Acest obiect de care m-ai intrebat e pus acolo ca să ai pe ce ține piciorușele tale. E un suport, înțelegi?!”  Asta i-am zis și eu, doar că mai scurt! Bucureșteni!

În fața Universității, trotuarul e destul de larg, cu condiția să nu se intersecteze un copil de 16-18 luni cu o studentă grăbită nevoie mare! Copilul cu o înghețată în mână hălăduia la o palmă distanță înaintea mea, exersându-și nevoia de independență. Studenta trecând pe lângă el l-a atins cu pulpa ei înfiptă-n blugi de mi l-a zburat pe bietul copil cât colo! Ne-am așezat pe treptele universității, în câteva secunde ne-au înconjurat bucureștenii. Cineva mi-a adus o batistă umezită ca să-l șterg pe Alex, altcineva îmi explica să-l duc la spitalul Colțea, e aproape, trebuie să-l vadă un medic, noii sosiți se interesau ce s-a întâmplat? Cum a fost? Cine? Când? Unde? Vaaai! Independentul meu Alex a uitat că pentru cinci minute s-a crezut bărbat și nu s-a lăsat dezlipit de mine, cuibărindu-se în brațele mele. Supărată, speriată, nu prea știam ce să fac, apoi am ales totuși să iau autobuzul și să mergem acasă. Bucureșteni.

Locuiam deja în apartamentul de pe str. Ispirescu și trebuia să-l duc pe Doru la vaccin. În capătul străzii,  dinspre Uzinele Vulcan erau câteva blocuri în construcție. După ploaie atâta noroi era peste tot, de ziceai că au turnat glazură de ciocolată pe drum. Alex, independentul, îmbrăcat în noul său costum de fâș-fâș albastru închis, a vrut să meargă pe trotuar , degeaba l-am chemat lângă mine, pe  fâșia aproape uscată între drum și trotuar, el a respectat regulile de circulație. Pietonului îi șade bine pe trotuar. Nici n-am avut probleme până când nu s-a împiedicat de ciotul de fier ce ieșea perfid din trotuar. Și s-a întins în glazura de numai ochii i se mai vedeau. Cu Doru în brațe, cam greu l-am tras de pe jos și am mers așa, din fericire cabinetul era la doi pași, după colț. Imediat ne-au luat în primire, o asistentă l-a dezbrăcat pe Alex, i-a șters costumul de noroi și l-a așezat lângă teracotă, la căldură. Dorulețul meu între timp a luat un vaccin și a plâns pe tonuri atât de înalte, de l-a întrecut pe Herlea de la Operă! Bucureșteni!

(fragment)

Sursa foto: internet