Etichete

, , , ,


51437352_1052452184961821_1422969506078130176_n.jpgDacă ne-am instalat noi în cancelaria companiei a 10-a, cu prima desconcentrare, cum s-a eliberat o cameră, pe partea cealaltă, dincolo de casa scărilor am reamenajat biroul de comandă. Echipat regulamentar, cu birouri și scaune, cu hartă pe perete, dulapuri de fier pentru ”docomente” . Aici era și sediul lui ”Da , doamnă-bine, doamnă!” Vechea cancelarie a rămas gazda ”vastelor mele apartamente” de la etajul doi.

Distanța între apartamentul nostru și cancelaria cea nouă era destul de mare, mai ales pentru  Alex, devenit ”mascota companiei a „10-a. Se aventura adesea pe coridor, permițându-și acum de la sine putere ca să depășească și zona ușilor ce dau în casa scării. ”Da, doamnă” obișnuia să-l ia cu el, ba până la piață, ba prin curte, ba pe la cancelaria cea nouă. Dacă plecau în întâmpinarea lui Tatco, până-n fața cazărmii, nici nu mai considera că ar trebui să mă anunțe, știindu-se cu ”supirioru”.

Am avut câteva schimburi de opinii despre aceste plimbări, pe care el le considera absolut nevinovate, dar în schimbul unei învoiri din care se întorcea cu niște prăjituri de cofetărie, promitea solemn că n-o să se mai întâmple. Bineînțeles că ricidiva, de fiecare dată când avea întâlnire în oraș cu o fată.

În seara aceea, Tatco a rămas  cu câțiva subalterni în cancelarie. L-au chemat la ordin pe   Vodă, cântărețul companiei. Tânărul avea o voce clară, puternică, lucrur rar printre cântăreții din cazarmă,  avea și ureche muzicală” Ca un cântăreț adevărat,așa cânta.  Nu mai văzusem altul ca el decât la televizor. Cuprinși de melancolie, tovarășii îl puneau adesea să cânte de inimă albastră și dacă tot erau după program, și-au mai înecat amarul în licorile lui Bacchus.

”Trenule mașină mică. Unde-l duci pe Ionică, Mărioara lui nenicu’ măi-măi, Tu mi-l duci şi-l ocoleşti,  Din Craiova la Piteşti, Şi-l dai jos la Bucureşti, Mărioara lui nenicu’ măi-măi” răsuna vocea lui Vodă.

”Da, doamnă” a dat buzna în cancelarie, făcându-mi semn să ies afară. ”Veniți repede că a venit unul în control, să nu-l găsească pe toașu cântând, am eu grijă de Alex!”, mi-a zis și a dispărut într-o secundă. Exact la timp, că din casa scărilor a apărut  un tovarăș – grad jovial  și curios să vadă cancelaria. Nu-mi explic nici azi, de unde am avut atâta spirit de prezență, încât l-am condus cu cea mai mare naturalețe spre cancelarie, pregătindu-l să nu se sperie de ce avea să vadă. Omul părea doar interesat de subiect, la început,  ca la un control de rutină, devenind apoi din ce în ce mai curios.

Ajunși în fața camerei 83,  cu eticheta ”cancelaria companiei a 10-a” lipită pe ușă, l-am rugat să nu se sperie. Rugăminte ciudată adresată unui militar de carieră, dar știam că priveliștea îl va șoca. Am deschis ușa cu o mișcare teatrală, numai că n-am zis ”ta-dam” și l-am poftit să ia loc la masa din ”sufragerie”, dincolo de cearceaful numărul unu.

Omul era mai curajos decât mi l-am imaginat, nu s-a speriat nici de rufele puse la uscat, nici  de aranjamentele din cameră. S-a așezat la masă și m- a ascultat, de parcă numai pentru asta ar fi venit. Și i-am povestit: cum am crezut că venind împreună vom primi apartamentul promis și că vom avea grijă de celula de bază a societății, că uite ce ne chinuim cu copilul mic,  că de mai multe  luni așteptăm și nu primim decât promisiuni.

A fost de acord că trebuie tratat cu grijă subiectul, și ar fi bine să-l conving pe Tatco să iasă la raport. Personal, nu în scris cum am mai făcut. Am dezbătut problema pe toate fețele, apoi mi-a scris în agendă: cu litere mari:”Consiliul Politic Superior al Armatei ”caligrafiind cu atâta respect încât la cuvântul Tov.  pixul albastru a cedat, a trebuit să-l schimbe cu unul negru și a continuat  ” Ilie Ceaușescu str. Drumul Taberei, sector 6.”

”Să-l căutăm numai, sigur ne va ajuta”a  mai spus colonelul Ghiță sau Ghiață, nu-mi amintesc cum îl chema. Și- a strâns apoi caietul de control și cu dese ”sărumânile”a plecat.

De necrezut! Am scăpat basma curată. Dincolo, în cancelaria adevărată Vodă a ajuns la ”treceți batalioane române Carpații”, semn că gradele din sticlă și-au făcut efectul.

(fragment)