Îmi amintesc că, a fost o perioadă în vechiul regim, când ungurii veneau la noi să se aprovizioneze de la prosoape de ”frottir” până la conservele de șuncă (acele cutii triunghiulare de tinichea pe care scria ”Ham”). Chiar dacă veneau îmbarcați în Trabant-semn al bunăstării, tot noi aveam bunătățiuri la care pofteau.

Am avut ocazia, chiar privilegiul – aș putea spune, mai ales după cum îi văd pe unii văicărindu-se cât de greu au trăit în epoca de aur, să fac două vizite în țara prietenă și vecină. Ce m-a mirat pe atunci? Acele afișe pe care le vedeam pe mai toate magazinele: ”angajăm vânzătoare”. Au atâtea locuri de muncă ori atât de puțini lucrători? Se întâmpla în perioada când la noi, dacă ai terminat o școală și nu te angajai, venea acasă nenea milițianul să te îndrume spre centrul unde se împărțeau locurile de muncă. Se numea ”Forțele de muncă”și acolo își dădeau întâlnire cu noapte-n cap, în anumite zile din săptămână, absolvenții care au picat examenul de admitere la liceu sau la facultate, șomeri profesioniști, locuitori din Valea Rece. Cei de după gemulețul la care trebuia să te apleci cu ”săru’mâna”, ca la orice ghișeu de la stat, erau niște tovarăși glumeți, cu câte un sfat prietenesc pentru fiecare client. ”Tânără ești, frumoasă ești, de ce nu te duci pe litoral să-ți găsești unul cu bani…” , rânjea libidinos tovarășul blond de la ”cadre”.

Pentru că se-nvârte roata, chiar mi-era milă de el, peste câțiva ani, când l-aș fi putut ”pedepsi” pentru aroganța lui din trecut. Acum însă era un biet mielușel, nici măcar umbra celui care a fost!

Revenind la începutul povestirii…se-nvârte roata! Acum ai noștri se duc la muncă în țara vecină și prietenă, ba chiar își cumpără case acolo, iar afișele cu ”angajăm vânzătoare”, ”angajăm personal” le vedem la noi, la tot pasul!