Mă prefac că dorm și îmi reușește atât de bine, încăt uneori chiar mă trezesc, minunându-mă, că am putut arunca o privire și pe ecranul telefonului fără să-mi vină stomacul în gât! E bună tableta aceea, mai ales dacă o iei înainte de a pleca la drum și nu după ce ți-e rău de mișcare de nu mai știi nici cum te cheamă!

Privesc pe geamul mașinii și descopăr peisaje ce mi-au scăpat venind încoace. Rețin lanurile de rapiță de un galben aprins, ce-mi amintește de o rochie – una dintre puținele care mi-au făcut plăcere să le port. Ce vremuri!

Și de la rochie, precum de la madelaine-ul proustian, pornesc într-o călătorie în timp…Ca într-un film mut, imaginile se preling pe ecranul pleoapelor închise…Îmi văd băiatul nou-născut, apoi stând în picioare la 7 luni jumate cu degețelele înfipte în covorul gros, urcând de unul singur scările în cazarmă la un aș și câteva luni…la școală, îmbrăcat în țigancă ghicitoare la balul mascat…pregătindu-și bilețele cu scris uniform și mărunt, pentru examene, absolvent…îl văd la volan…mai întâi singur, apoi alături de jumătatea sa…îl văd emoționat când se pregătea s-o ceară de soție…îl văd la cununia civilă..a ieșit soarele când și-a sărutat soția!…apoi la preot…apoi la nuntă în Țara Luanei!…apoi în poarta casei primindu-și musafirii…

Copil cuminte, frumos și deștept, muncitor, ascultător și iubitor, cu mult bun simț,…numai să nu-l superi…că-i Taur!

Mi-au tot povestit că așa e rânduiala, că ni se dau copiii doar în custodie, că după ce cresc ne părăsesc, urmându-și calea lor, dar nu-mi venea să cred. Deși ar fi fost de ajuns să mă gândesc la propriul meu exemplu… Istoria se repetă, istoria ca o spirală, se repetă totul la un nivel superior…

Am trecut de serpentine, urmează o bucată de drum drept, ca să suportăm mai ușor o nouă porțiune cu serpentine, de la munte la vale și iar pe deal…și iar la vale. Reușesc să fac câteva fotografii pe care Google le va adăuga la un fragment din filmulețul de la pensiune și îi va da titlul ”Duminică la…” și-i va atașa și o coloană sonoră. Drăguț din partea lor!

După nunți se aud tot felul de vorbe, critici și nemulțumiri, pentru că e imposibil să-i mulțumești pe toți! Așa credeam până la nunta din Țara Luanei. Minunea s-a întâmplat, însă, n-am auzit decât vorbe de laudă! Toată lumea a fost mulțumită!Locul frumos, elegant, lume selectă, muzică bună, mâncare excelentă și multă, nașii ca niște actori de cinema, mirii frumoși, nici cu socrii nu te faci de râs, așa că, nici să vrei nu găseai nimic de criticat! A fost Nunta în Țara Luanei!