Am ajuns la pensiune cu gândul că mai stăm de povești în salonul prietenos, tolăniți pe acele șezlonguri comode, dar vorba cuiva: degeaba chichirez gâlceava, dacă niema putirința. Deși nu căutam gâlceava, tot nu aveam putirința, așa că ne-am retras în camerele noastre. Eu cel puțin, cu părere de rău, pentru că m-aș mai fi jucat cu baloanele colorate. Le-am aruncat unul altuia, încercând să le menținem în aer cât mai mult timp, executând tot felul de mișcări spectaculoase spre nemulțumirea celui mai serios dintre noi, care vedea deja cu ochii minții ce stricăciuni am putea produce prin salon. Rând pe rând ni le-a confiscat, așa că în cele din urmă ne-am dat pe brazdă cu toții. Adică ne-am dus în camerele noastre.

Prin geamul deschis parcă același concert de păsări se auzea ca acasă, semn incontestabil că se făcuse dimineață! Nu credeam să pot dormi! După atâtea evenimente pline de emoții în mai puțin de 24 de ore, mă simțeam aproape fresh. Numai că, odată ce am aterizat în patul acela cât un teren de fotbal, s-a și instalat Moș Ene pe la gene! Nu știu cât am dormit, dacă am visat sau nu, dar m-am trezit odihnită. Păsările cântau neobosite, Pandele dormita pe preșul de la a doua intrare, de undeva de departe se auzea un tren…printre ghemotoace de nori ca vata albă se vedea un cer albastru și soarele îmi zâmbea promițător.

Am ieșit pe terasă, deranjându-l pe Pandele din moțăială. I-am zis să fie cuminte că noi plecăm. M-a privit de parcă ar fi înțeles și s-a tolănit înapoi pe preș. Abia când a zărit pachetul cu mâncare a arătat mai mult interes luând imediat poziția de ”sluj”. L-am condus la locul de servit sandwich, a respectat ritualul și cât a ținut sandwichul nu s-a mai întors.

Sună ciudat, dar asta am făcut: am filmat și am făcut poze cu…telefonul! Apoi am pregătit micul dejun și am mâncat pe terasă, deși bătea vântul ușor. Socrii la mic dejun, pictură în vorbe! Încă nu realizăm și facem glume. Ni se pare că am venit de la un spectacol în care am fost și noi figuranți.

Ce repede trec anii! Parcă ieri a fost când îmi spunea ”unica mea mamă”…”frumoasă și deșteaptă”…”și ce cadouri știe să facă!”…am o tolbă plină cu amintiri!

După cafea s-au trezit și ceilalți și ușor-ușor ne-am pus în mișcare. Am trecut pe la casa cuscrilor, ca să ne luăm rămas bun. Acolo petrecerea continua de astă dată în curtea casei. Ciorbă de potroace, tot felul de bunătăți, prăjituri…Îmi sună în urechi melodia: ”Trei zile nunta a ținut”….Oaspeții nu întârzie prea mult cu pupături și urări de bine pe la poartă și iau loc la mese. Muzică și voia bună continuă!

Ne luăm bun rămas și pornim pe drumul către casă. It s a long way …Am luat tableta din timp, că serpentinele nu țin cont de noul meu statut de soacră mare!