Să mai zăbovim un pic în frumosul Palat al Culturii, construit între anii 1911 și 1913 în stil secession. Și să vă spun că în Sala Mare a Palatului, ” monumentală și solemnă” cu trei etaje, pe a cărei scenă au concertat Pablo Cassals, Jan Kubelik,George Enescu, David Oistrah, Bartók Béla şi mulţi alţii se află o orgă, unică în Centrul și Estul Europei la acea vreme. Trei claviaturi, 78 de registre, 4488 tuburi și pedalier complet a fost construită de frații Rieger din Jägesdorf. În aceeași sală când nu era zi de concert, era rândul actorilor să ne distreze.

Sala oglinzilor

S-a întâmplat ca, într-o frumoasă duminică dimineață, să mă trezesc mai târziu și de aici ca o avalanșă, pe sistemul ”toate mi se întâmplă numai mie”…să intervină o mulțime de piedici în calea mea , toate complotând ca în final să ajung -ca de cele mai multe ori- dacă nu chiar la ”Amin”, după ridicarea cortinei.

orga

Afară era soare, pe holurile teatrului ardeau luminile, în sală în schimb era întuneric, doar scena strălucea. Ajunsă cu limba scoasă după cele trei etaje urcate în viteză…respiram zgomotos, oricâț aș fi încercat să mă strecor neobservată.

La matineu sala era arhiplină. Se juca a treia piesă din trilogia lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. N-am să-l uit în veci: Petru Rareș!

Și cum ziceam sala era arhiplină, așa că tare m-am bucurat când m-am putut așeza…Numai că în secunda următoare am reacționat cam tare de surpriză: ”De aici nu se vede”!

Mă așezasem pe lângă scaun, pe o treaptă învelită cu pluș roșu, ca și scaunul…

(Sursa foto: google)