Nu voi recunoaște niciodată, cât de tare m-au marcat evenimentele. Nu puteam, nu aveam cum să nu merg la ea. Scriu niște cuvinte, așa cum îmi vin în minte, sunt indescifrabile aproape. Abia când se mai oprește trenul reușesc să scriu câte un cuvânt ca lumea. Simt o durere, sau un gol în suflet. Încă nu mi-am revenit…

……………………………….

Am lăsat baltă copiatul de pe coala pe care am notat -cam pretențioasă exprimarea-am mâzgălit cu pix roșu primele impresii de după…încă mi-e greu și acum, dar va trebui să scriu, așa m-au sfătuit să scriu tot ce-mi trece prin cap, tot ce mă supără, tot ce mă doare, până la epuizare. Că numai așa voi putea trece peste durerea ce mă încearcă acum. Mătușa mea dragă nu mai este! Am avut de ales ca în dramele grecești: să fiu lângă ea în ultimele ei clipe de viață sau să mă prezint la examenul de admitere. Am ales prima variantă. Îi datoram asta pentru că și ea a fost alături de mine atunci când am avut nevoie și eu n-am uitat asta. Examene vor mai fi!

…………………………..

Abia am ajuns la jumătatea caietului cu 200 de pagini…ea ar fi trebuit să vadă că m-am ținut de cuvânt, că am ascultat sfatul ei și …

…………………………………

Au mai trecut câteva săptămâni de la …De facultate nu mai poate fi vorba. Anul acesta nu va fi nicio sesiune de toamnă! Adio și n-am cuvinte! Ca să nu fiu trântor toată vara, babacul a pus o pilă ca să mă angajeze până la toamnă măcar. Intelectualul de mine voi vinde cărți și ziare la un chioșc din centru. ”Nu-i rău. Munca nu te omoară, mai câștigi și tu un ban. Măcar banii de țigări!”- sună încurajator. De scris în caietul cu 200 de pagini-așa am să-i zic, sună mai masculin decât să-i zic jurnal, voi continua să scriu. Trebuie să mă țin de cuvânt.

…………………………………….

Long hot summer…băieții merg la ștrand, eu deschid chioșcul și aranjez presa pe categorii, la vedere. Am clienții mei care de cum se apropie știu care ce vrea: Scânteia, Almanahul Flacăra , Urzica sau Sportul…Câte un amețit caută ilustrate, se agită de ce nu am și timbrate sau îmi cere cartea poștală cu Salutări de la Agigea! Merită consemnat că îmi prinde bine experiența. După primul val de cititori am o pauză în care pot citi și eu -fără să mă abonez – revistele, ziarele. Unele sunt chiar interesante. Am învățat rusa la școală, dar să citesc la prima vedere direct românește ziarul din Republica Moldova, nu m-ar fi crezut nimeni. Am dat-o gata pe Tina când i-am citit o pagină pe care biata de ea se uita ca mâța în calendar. Nu i-am zis că doar literele erau cirilice, textul era scris în română! Dacă am noroc apuc să răsfoiesc Paris Match, Le monde…

Tina va merge la facultate, din toamnă ni se vor despărți drumurile definitiv. Ne-am împăcat, dar cu greu am iertat-o că mi-a ascuns scrisorile! Ea la facultate, iar eu…

………………………………….

Am un cufăr de lemn, vopsit cafeniu, cu încuietoare ca pe portița de la țară, bentița aceea de metal care se închide cu lacăt. Din octombrie cântă cucul pe fântână! Pleacă băiatul în cătănie!

…………………………………………..

Trec peste săptămânile în care babacul îmi împuia capul cu povești din armată, vrând să mă pună în temă, iar mama nu mai știa pe unde să se ascundă când dădea apă la șoareci! Am mai avut noi discuții, nu vrea să priceapă că am crescut, nu mă poate ține lângă fusta ei! După câte am observat nu se lasă ei până nu găsesc o soluție ca să mă scape de stagiul militar! Am auzit povești cu internarea la secția 9 , adică undeva la un balamuc, până faci rost de adeverință că nu ești bun de aramată și ai scăpat. Dacă nu ajungi diliu de a dreptul până-ți rezolvă ăștia cu șpaga. Eu nu mă feresc, mă duc să-mi servesc patria! Ce poate fi atât de rău?