După plecarea vecinului, cu balansoarul tras la umbra unicului copac mai răsărit din curtea plină de flori, răsaduri, rondouri și câte un pitic de grădină cu zâmbet larg pe față, Victor și-a mai aprins o țigară. Urmărind rotocoalele de fum s-a lăsat în voia gândurilor. Ca de atâtea ori în ultima vreme, s- a trezit din nou făcând săpături arheologice în anii tinereții. Unde a greșit? Ce n-a făcut bine?

N-a intrat la facultatea mult visată. A rămas cu gustul amar că n-a avut ocazia nici măcar să încerce, să-și testeze talentul în fața unei comisii exigente la IATC. Orgoliul de a fi terminat totuși cursurile școlii de artă îl făcea să zică ”eu l-aș interpreta mai bine”, ”zău că aș cânta mai bine”, chiar dacă ar fi fost vorba de un personaj recunoscut care chiar știe ce face și face bine ce știe.

Ca orice tânăr eșuat la mal, a fost recrutat și înrolat cu lada lui de lemn maroniu într-o cazarmă la căteva zeci de kilometri de casă. Atâtea pile n-a avut nici tovarășul Mărculeasa, de altfel fruntaș în întrecerea socialistă și vechi combatant ca să -i rezolve un loc în orașul natal. Privea resemnat spre cele 18 luni în care urma să zică ”am înțeles” pocnind din călcâi, fără să comenteze. Și asta ar fi fost cel mai greu, pentru că spre deosebire de Mărculeasa seniorul, Victor nu prea se stăpânea. Îi sărea muștarul din orice, mai ales după lunga vară fierbinte când și-a văzut castelul de nisip năruindu-se fără milă! Și nici nu uita să plătească cu aceeași monedă pentru jignirile reale sau închipuite. Ori acum nu mai avea decât să se conformeze regulilor cazone.

-Soldat Mărculeasa! Ai o scrisoare!-era să cadă din balansoar atât de real i s-a părut visul în care se avânta în pas alergător spre caporalul care împărțea scrisorile. ”Măcar acum nu mai trebuie să fac nici flotări și nici câteva piste ca să-mi primesc scrisorile!- a bombănit troznindu-și oasele. Ațipise din nou , apoi și-a amintit vorbele doctoriței: fumatul dăunează…La ficatul lui obosit, ce mai contează, obișnuia să spună, hâșâind gândul ce -i dădea tot mai des târcoale. Și nici să ațipești așa tam-nisam, nu-i treabă curată! Atâta i-ar mai lipsi să adoarmă la volan!

Câinele a luat-o la fugă spre poartă apoi învârtindu-se bucuros de parcă ar fi vrut să-și înhațe propria coadă sărea și schelălăia fericit, semn că a sosit Caty.

-Măi, Victore, măi! Acolo te-am lăsat, acolo te găsesc! Cum poți sta așa chircit în balansoarul ăla?- l-a întrebat femeia și a intrat în casă, nu înainte de a-l anunța pe Victor că în cinci minute masa e gata!