Îi plăcea să lustruiască mașina, ca să arate ca nouă, chiar dacă aproape că îmbătrânise odată cu el. O alinta cu nume de femeie, doar ca să scurteze marca mașinii. Caty nu prea era încântată de călătoriile periodice în localitatea aflată la câteva zeci de kilometri, ba la mormântul soacrei, ba la azilul unde îl vizitau pe babacul nonagenar. Uneori mergea cu el, dar de cele mai multe ori găsea o scuză, sau pur și simplu nu se ducea. Victor se ducea cu un buchet de flori la mormântul mamei, medita câteva minute stând pe o bancă, la umbra copacilor și ducea un fel de discuție imaginară cu defuncta.

Își făcea datoria de fiu mergând la azil, vizitându-l pe nonagenarul său tată. Îi ducea toate cele necesare și nu se mai mira de nimic. Bătrânul se ținea bine. Uneori îl recunoștea, în cea mai mare parte a timpului fiind în lumea lui. Uneori zâmbea unei imagini doar de el știute, alteori îl mai și întreba câte ceva, fără să aștepte răspuns.

Victor făcea aceste drumuri obositoare periodic, mai ales duminica, fie vară, fie iarnă. Se culca devreme, ca să fie odihnit pentru excursia care îi lua o zi întreagă și după care ajungea acasă sleit de putere, de parcă ar fi mers pe jos!

Nu prea se ducea nici în concediu, preferând să stea acasă, închis în turnul său de fildeș. O lăsa pe Caty să meargă unde voia, cu sau fără nepoată-sa. Nici la întrunirile de familie nu se ducea cu dragă inimă, preferând să-l facă pe șoferul și atât. Mai ales dacă evenimentul presupunea și prezența unor membri ai familiei după care nu se dădea în vânt. Și exista câte un exemplar care îl scotea din sărite de aceea prefera să evite situațiile în care ar fi trebuit să -l suporte pe acesta sub același acoperiș cu el.

Acum însă se bucura în felul său, pentru că îl aștepta pe Victoraș! Relația lor era una ciudată, un soi de dialog de la distanță, cu pauze lungi și dese.Victoraș tare semăna cu el. La asta se zice ”tăt e tat-su, de parcă l-ar fi scos pe gură”, doar că Victoraș e…ediția lărgită. Bineînțeles maică-sa și familia ei sunt de vină că l-au îndopat pe copil, vrând astfel să-i compenseze lipsa tatălui. Ultima oară când s-au întâlnit, Victoraș era adolescent. Au trecut câțiva ani de atunci. Într-o zi s-a supărat și n-a mai venit.

Apoi tot așa pe nepusă masă cum a plecat, într-o zi a revenit. De parcă nimic nu s-ar fi întămplat. Victor uda florile în grădină, Victoraș l-a filmat, au schimbat câteva amabilități, erau politicoși din cale afară amândoi, dar chiuitul lui Victor și râsul tânărului dădeau de înțeles cât de mult se bucură de revedere. Cu aceeași naturalețe i-a chemat Caty la masă, cum făcea și pe vremuri, de parcă niciodată n-ar fi fost plecat. Au evitat să vorbească de față cu Caty despre fosta doamna Mărculeasa, deși nu era un secret pentru nimeni că femeia îl șantaja sentimental pe bietul Victoraș, storcându-l de bani. Și-a revenit miraculos dintr-o boală considerată incurabilă, avea o voință de fier, dar și norocul de a fi tratată de cel mai bun medic din țară.

După-masă, lenevind în balansoar, cu gândul la Victoraș, inevitabil și-a amintit de prima lui soție. ”Fată frumoasă, de familie bună, avută, e de aici din zonă, e de-a noastră, Victor, gândește-te mamă! Unde să pleci în lume?”-îi spunea maică-sa de fiecare dată când venea pe acasă. Frumoasa fată nu era alta decât chiriașa lor! Dacă tot era el plecat, de ce să nu câștige bieții oameni un ban cinstit? Că tot devenise mai încăpător apartamentul! După atâtea laude la adresa brunetei, devenise și Victor curios. ”Ia s-o vedem pe studenta!”, hai să-i facem pe plac mamei!”

De parcă ar fi urmărit un film serial al cărui protagonist ar fi fost chiar el, și-a revăzut întregul episod în care eroul principal îndrăgostit de o brunetă pe care a întâlnit-o pe tren, venind de la mare și despre care de un timp nu mai știa nimic, la insistențele mamei face cunoștință cu chiriașa, tot o brunetă, tot frumoasă și …pe deasupra studentă la el în oraș. Imaginile se derulează cu repede înainte. Ca niște poze alb-negru trec prin fața lui imagini cu mirele ținând-o tandru de mână pe mireasa cea frumoasă de familie de viță nobilă. Anii trec, se mută în altă localitate, acolo unde e repartizată proaspăt licențiată soția. Se naște Victoraș. Manifestările de superioritate ale celei de viță nobilă ajung la ordinea zilei. Victor se supune mofturilor ei, ”de dragul liniștei colibei tale”- nimic nu contează. Nu cunoaște altceva decât supunere oarbă. Soția îl teroriza, dar avea încredere în el, considerâțndu-l prea slab pentru a se descurca singur. Cel cu chip de angel radios însă n-a pierdut vremea și a găsit foarte repede alinare în brațele unor domnițe nemângâiate. Azi una, mâine alta…Târgul fiind minuscul s-a aflat și…așa a rămas Victoraș să fie crescut de un tată la fără frecvență!