Pe vremea când toate ziarele erau tipărite pe hârtie și se vindeau pe tarabe, nea Ștefan era omul nostru de legătură între tipografie și redacție. Conducea cu dibăcie orice autoturism, fie el un hârb de pe vremea lui Pazvante Chioru, fie o achiziție recentă. Cu portbagajul plin cu ziarele mirosind a știri proaspete, Ștefi al nostru trecea pe la toate chioșcurile din oraș. Lăsa câte un teanc de ziare la difuzarea presei, și fiind sociabil din fire, rar se întâmpla să nu vină cu câte o informație care putea să devină știre sau subiect de prima pagină.

Într-un timp, aveam o rubrică permanentă în care prezentam grădinițele, interogând fiecare copilaș ce vrea să devină când va crește mare. Pe atunci nu exista GDPR-protecția datelor personale, așa că în ziar apăreau prichendeii cu poză, nume, grădiniță și grupă, sau mai târziu cu elevii de școală primară, sau elitele din licee. Dacă de-a lungul proiectului am întâlnit un singur părinte care ne-a interzis să-i fotografiem copilul (deși acesta plângea că vrea și el să fie alături de colegii săi), au fost bunici, părinți care ne sunau la redacție în speranța că vor mai găsi un exemplar din edițiile care se vindeau ca pâinea caldă.

Conform programului, ar fi trebuit să merg dimineața dintr-un capăt de oraș în altul la redacție, de acolo preluând ziarele să le fi dus în alt cartier la copiii care tocmai apăruseră în ziar, iar de acolo să ajung în timp util în alt cartier, la o altă grădiniță (sau școală) fără să deranjez prea mult activitatea copiilor. Și aici a intervenit nea Ștefan, îngerul meu salvator!

S-a oferit ca să -mi lase pachetul de ziare la scară, în drum spre chioșcurile din cartierul meu, economisându-mi astfel un timp prețios! Mulțumesc, nea Ștefan!

Îi plăcea să treacă prin redacție, intrând cu un zâmbet larg pe față, dând mâna cu redactorii, înviorând atmosfera cu câte o glumă sau câutând un mușteriu pentru subiectul ce avea în tolbă!

Am scris aceste rânduri de ziua onomastică a lui nea Ștefan, rânduri ce ar fi trebuit să fie inserate în paginile volumașului ”trei”…

”Mieux vaut tard que jamais”, nu-i așa?

La mulți ani și sănătate, nea Ștefan!

(cel din mijloc, cu jerseul alb e nea Ștefan)