La ultima ședință de consiliu local, când vestitul aparat de traducere simultană conform obiceiului n-a funcționat, am observat fețele onorabililor în timp ce unul dintre colegii lor lua cuvântul. Plictiseala mai mult sau mai puțin mascată nu mai e o noutate. Și nu mă miră că se plictisesc pentru că niciunul nu ar putea fi bănuit că ar fi vreun orator deghizat în consilier! E chiar enervant când câte unul din exces de zel îi salută pe stimații de la președinte la invitați, ori de câte ori ia cuvântul. În aceeași ședință! Și omul e activ! De ce ține să fie și bilingv, asta-i întrebarea. ”Voi fi scurt”-zice și mă rog de fiecare dată ca nu cumva să-i treacă prin cap să nu se țină de cuvânt!

Celor care nu știți, vă spun că limba maghiară este o limbă îngrozitor de grea. Mai ales dacă vrei să folosești limba literară, și să vorbești corect gramatical. Spun asta ca o scuză pentru cel care la fiecare luare de cuvânt maltratează limba și ne zgârâie timpanele. Perfect nu vorbește nici limba română, dar pe biata limba maghiară o ucide încet și fără milă! De n-ar fi de etnie maghiară, aș zice bravo lui, uite că se străduiește, ce frumos se exprimă! Dar așa … Cui folosește? Celor din sală , nu. Celor de acasă? Mira-m-aș!