Uneori am un deja-vu și atunci îmi bat capul oare unde am mai văzut, trăit așa ceva, sau de unde până unde am impresia că revăd o întâmplare?

De pildă verificările astea zilnice , cu forțele de ordine care te întreabă de ce n-ai căciulă, vreau să zic: mască.

Îmi amintesc de vremurile acelea când tot așa de curioși erau milițienii care patrulau pe străzi, prin cartiere și te legitimeau, seara mai ales. Dacă te-a prins unul la plecare, altul la întoarcere, amândoi au făcut exerciții de copiat din actul de identitate. Odată l-am întrebat pe unul ce găsește atât de interesant de-și ia notițe din buletinul meu! S-a supărat, probabil pentru că l-am încurcat în scris. M-au ținut minte. Cei mai zeloși m-au legitimat și dacă duceam gunoiul la tomberonul dintre blocuri. A se înțelege că în fața blocului unde locuiam!

Odată m-au legitimat și ziua. M-a strigat o cunoștință de pe partea opusă a drumului și voia neapărat să-mi zică ceva. Gesticula, striga, nu era circulația de acum pe str. Gh Doja, dar tot era penibil să dialogăm de la distanță.

M-am asigurat că nu vine nimic și am trecut strada. Povesteam de ceva minute când brusc se oprește ambulanța lângă mine, se deschide portiera și nenea milițianul îmi cere actele. M-au pândit dintr-o străduță laterală și acum eram bună de amendat! A copiat și completat și el mult și bine , iar când am văzut că povestește cum n-am trecut eu strada pe trecere de pietoni ”s-au pe loc marcat”, mi-am permis să-i atrag atenția că se scrie fără liniuță! Încă-i simt și acum privirea! Am tăcut, că n-am vrut să mă ducă la secție!

Da, am plătit amenda, cum să nu! Încă în cele 24 de ore în care beneficiam de discount de 50%. La sucursala din centru , dacă nu chiar sediul principal al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC).

Știu că par obraznică acum, ce fel de comportament e asta față de organul?

Crescând într-o casă plină de uniforme colorate, milițianul era unul dintre vecini. Și chiar aveam vecini care lucrau la miliție. Și nu trebuia să ne fie frică de ei, erau tații copiilor din bloc. Niște tătici ca oricare altul.

Mai erau tătici care lucrau în armată, alții la calea ferată, tot cu uniformă și caschetă, și iarăși alții…erau pescari.

Pescarul de la doi, de pildă nu avea uniformă. Sau avea, dar nu-l vedeam s-o poarte. Totuși legenda spune că într-o zi când s-a cinstit mai mult, s- a oprit într-un parc pe o bancă, s-a dezbrăcat frumos și și-a pus hainele sub cap, de parcă ar fi fost acasă, a tras un pui de somn!

Abia după ce a fost dat afară și a devenit civil adevărat, am aflat că ”pescuia” în ape tulburi!