Îndoiala, nesiguranța, apocalipticii cu siguranță te pot deraia de pe fix. Din fericire obișnuiesc să ”rumeg” noutățile (știrile) înainte de a le înghiți, (le mai și verific din câteva surse), astfel că am început să observ mici inadvertențe în comunicatele din singura, decretată a fi ”cea mai sigură sursă”. Erau mai multe surse, cu diferite rezultate.

Din start , primele comunicate au venit cu o cifră măricică, doi decedați, puțini testați, tot mai mulți în carantină, în izolare, acasă ori la spital. Rapoartele omiteau când un element, când altul, devenind imposibilă ținerea unei evidențe corecte. Să nu uităm că mai sunt și zile libere, sărbători…Dacă la început aveam date despre vârsta, sexul, localitatea și bolile de care mai suferea, și traseul pe care-l parcurgea înainte de deces pacientul, cu timpul rapoartele au devenit opace. Ba lipsea un element, ba altul. cu toate acestea am continuat să-i număr, să încerc să-i pun cap la cap. Dacă au fost 20 confirmați, din care 3 au murit, 7 s-au vindecat, 2 sunt la spital, ceilalți care nu-s nici vindecați, nici internați și nici morți, unde sunt? În izolare! Nu. Că acolo sunt 30. De unde? Ei sunt activi. Bun. Asta ca un exemplu.

După un timp au apărut asimptomaticii, ca să mai am o rubrică de completat, dar și așa îmi dădea cu virgulă! Asimptomaticii sunt acei pacienți care nu aveau semne de boală, dar aveau test pozitiv, așa că erau internați 10 într-un spital ”Covid”. Dacă au rămas cuminți, după 10 zile, conform protocoalelor erau externați. La fel puteau să fie externați unii la cerere. Mai puțini și doar în ultima parte a anului.

Au fost apoi testările. Nu prea multe, cu unele rezultate care veneau cu foarte mari întârzieri. Unii erau testați conform protocolului, alții la cerere. Cei găsiți pozitiv la început erau luați cu vestita izoleta, alții se recrutau singuri, în mare glorie.

Tovarășii-nu-i pot numi altfel, mie așa mi s-au părut, s-au distanțat acum, și au venit la întâlnirile nocturne cu telespectatorii fiecare cu pupitrul guvernamental și cu masca din dotare. A naibii mască, cam aluneca de pe nas, iar vorbitorul se făcea roșu ca sfecla de efortul de a vorbi, semn că nu era obișnuit cu purtatul ei.

De altfel a circulat o imagine a aleșilor care stau la o șuetă, fără mască, înghesuiți într-o cameră, cu țigări și băuturi alese. Ca să fim corecți, unul dintre ei avea mănuși, dacă-mi amintesc bine.

Amenzile -pe teren- curgeau pentru cei care nu aveau mască, nu o purtau corect sau călcau cumva pe bec. Nu era greu să fii prins cu musca pe căciulă! Atâtea controale s-au făcut și atâtea forțe au fost etalate ( militari, mașini ,jandarmi, polițiști), atâta s-au plimbat prin oraș, prin județ, de parcă ar fi fost stare de asediu, nu de alertă. Un timp am urmărit numărul celor amendați, ce sancțiuni contravenționale au fost aplicate, câte dosare penale întocmite, dar m-am oprit la un moment dat, de teamă să nu fi depășit deja populația țării!

Polițiștii locali aveau datoria să-i verifice pe cetățenii trimiși în izolare sau carantină la domiciliu. Nu au lipsit scenele hazlii, acum , privind în urmă, dar pe atunci chiar nu păreau de râs. Tanti cu probleme la picior este sunat pe telefonul fix, răspunde la telefon , verificată fiind că nu a părăsit izolarea, dar trebuie să se cațere cumva la geam ca să le facă tai cu mâna controlorilor! Altă dată s-a iscat o ceartă între un locatar și controlorii zeloși care au greșit adresa…Mai grav a fost când o familie a stat trei zile cu bunica decedată în casă din cazua protocolului, iar nepoata confirmată cu Covid ar fi trebuit să meargă la adresa din buletin, pentru a putea fi verificată că respectă izolarea! Ori adresa nu era decât la câteva sute de kilometri distanță, în condițiile în care nu aveai voie să părăsești incinta!

Toate astea s-au tot adunat, s-au tot adunat… Făceam exerciții pe un stepper pe balcon și priveam orașul extrem de dezolant. Nicio mișcare. Soare, cer senin și liniște. Parcă și păsările alteori gălăgioase respectau izolarea. Mașina roșie a zăbovit mai mult la intrarea unui bloc. Noaptea a venit mașina neagră…apoi un timp n-a mai fost nicio mișcare.

M-am ținut eu tare și cu gândire pozitivă, dar aveam nervii întinșli la maxim! Și atunci s-a întâmplat ceva ciudat.

Cum călcam eu stepperul, cu nelipsitul smartphone în mână, fără nicio avertizare mi-am ridicat privirea spre. De undeva din față, fără zgomot, destul de repejor, dar și destul de încet ca să-i pot face o poză, ( cu telefonul), după ce mi-am revenit din mirare. Simțeam că acea cameră, ca un ochi vigilent de pe obiectul zburător, mă fixează…

A fost cea mai neobișnuită dronă, destul de mare, de formă ciudată, silențioasă…argintie. Străclucitoare. A venit și a trecut pe diagonală pe cerul senin, dispărând undeva dincolo de blocul meu.

Habar n-am ce a fost, ce ar fi vrut să fie, nimeni n-a putut să-mi dea vreo explicație, iar poza nu a fost cea mai reușită…important e că din clipa aceea am devenit un alt om. Aș putea spune am ajuns calmul întruchipat! Nu-mi explic de ce, mi-a dat speranță. Încredere. Putere!

Am continuat să public știrile despre cazurile confirmate, am făcut calculele care nu pușcau, dar nu mă mai stresau , cel mult constatam că ceva mă depășește, ceva nu prind, cum zice englezul și cu asta basta.

Bine, am încă multe întrebări…dar deocamdată să ne oprim aici!

_va urma_