Sărbătorita de azi, limba română, mi-a amintit de păcatele tinereții. A fost o vreme când mă distram copios jucând rolul unei străine, aflată în vacanță pe malul mării. Ultimele zile de august aveau un farmec aparte. Parcă și marea ne făcea în ciudă. Dacă zilele trecute se zvârcolea amenințător, drapelul roșu țintuindu-ne pe mal, acum strălucea netedă ca oglinda sub cerul albastru, fără pic de nori.

Fiind o străină, nu vorbeam limba română, dar păream cu atât mai interesantă. Cum să fii spiritual, cum să zici o glumă, cum să porți un dialog dacă nu cunoști nicio limbă străină? Te străduiești, îți storci creierii și regreți că n-ai fost atent la ora de franceză, e drept că era opțională, dar ți-ar fi prins bine acum…Cu cât mai mult vrea omulețul să se facă înțeles, cu atât mai greu își va da seama că tu ai înțeles ce vrea să spună, că la un moment dat îi răspunzi chiar în română…Aici se ajunge la o răcoritoare plimbare în apă…Asta în cazul în care omul știe de glumă și nu te fugărește vrând să te pedepsească pentru renghiul jucat!

La mulți ani, Limbă Română!