N-aș putea să-i număr, știu că au fost mulți. Cei care nu au avut nimic special, au rămas niște figuri șterse, undeva într-un ungher ascuns al memoriei. În schimb adevărații profesori, cei care aveau chemare pentru această profesie, și-au pus amprenta pe elevii pe care i-au avut în custodie. Unii au rămas memorabili fără voia lor.

Îmi amintesc de proful de geografie, de ciclul doi. Mereu îmbrăcat la costum, ca să ne facă să înțelegem că granița nu e linie imaginară între state, făcea un pas pe podium spunând: nu poți să treci făcând așa! Am reținut, la fel cum am reținut denumirile continentelor, țările și capitalele, am învățat să ne orientăm pe harta lumii și dădeam întrecere înaintea orei care găsește mai repede un anumit punct pe hartă!

Un alt prof de geografie, pronunța secuiește sunetele ă și î, deși vorbea cursiv românește. Ne distram imitându-l. Bietul om, mai ales când era supărat, oricât s-ar fi străduit, nu-i ieșeau sunetele corect! Și avea motive să se enerveze. Toată școala se distra pe seama lui, dându-i o poreclă după mine inocentă, dar care pe el îl scotea din sărite. Era în stare să fugă după niște indisciplinați care lipiseră pe gemulețul ușii o hârtie cu porecla scrisă cu litere mari….Omul nostru tocmai explica relieful minunat, precum un ”amfitea…truuuu”mai șuiera înainte de a țâșni pe ușa clasei, agitând amenințător indicatorul din mână.

După câteva minute efectivul clasei s-a dublat, pentru că nicio suflare întâlnită pe coridor n-a scăpat de participarea la lecția de geografie. Asta după ce am fost luați la rost in corpore, la persoana a II-a singular, adevăratul făptaș nefiind identificat. Și aici a urmat scena la care era mai greu de rezistat fără un zâmbet măcar! ”Mă, du-te mă la UTC mă, și spune mă, că tu râzi la ora me, mă!” La fel de haios era și dând explicația despre ”mai mulți munți mărunți”, din care n-am reținut însă unde se află!

Profa de mate din generală era atât de pasionată de matematică încât în căutarea unor adepți ai științelor exacte nu scăpa nicio ocazie de a ne povesti ce anume a cumpărat din piață, cât a costat…asta ca să vedem cât de important este studiul cifrelor și uite cum se pot folosi cunoștințele matematice în viața de zi cu zi. Familistă convinsă, spre deosebire de echipa de fete bătrâne, ne povestea despre bărbatul ei, cât de serios se poate concentra, dacă omul ei n-a sesizat nimic când un șofer pierzând controlul direcției de mers s-a proptit cu mașina în zidul casei, chiar sub geam!

O profesoară, frumoasă și elegantă ca o actriță de la Hollywood a fost modelul meu din a clasa a V-a. Nu știu cum a reușit, a emigrat la un moment dat. ”Qu’est ce que vous avez préparé pour aujourd’ hui?” Ne-a întrebat, dar n-a mai stat să afle răspunsul!

Tot din generația mai tânără era proful care ne ținea ora de pregătire militară. A rămas de pomină cum ne-a prezentat ”patul puștii” sau ”țeava puștii” învârtind și răsucind periculos o armă preistorică! ( Nu avea cartuș!). Cu cartea în mână nu i-a fost ușor să ne învețe componentele armei, în schimb n-am uitat niciodată cum nu se ține arma ca nu cumva să se producă un accident. ”Uite așa, să n-o țineți niciodată așa, că vă puteți accidenta, chiar deceda dacă se descarcă arma accidental!”- spunea omul ținând arma îndreptată spre propria bărbie! De aici rezultă că elevul reține informația precum un burete apa!

La istoria Evului Mediu am avut nenorocul să fiu scoasă la tablă tocmai când nu învățasem lecția, dar citisem pasajul scris cu litere mărunte. Mi se păreau mai interesante astea decât lecția în sine. Și cu imaginația mea de care n-am dus lipsă niciodată, așa de frumos i-am povestit celui de la catedră încât îl luase somnul…Nu din prima, abia la a doua recitare a respectivului pasaj. Case de lemn, noroi pe drumuri, băieții galanți ce treceau domnițele cu ciubărele de pe o parte pe alta a drumului, incendiile, și tot ce mi-am mai imaginat…fără apă caldă, fără lumină electrică! O poveste aproape lacrimogenă!

Întâmplările ce-mi vin în minte – deși pare greu de crezut- să știți, că nu datează din epoca de piatră! Era în perioada în care elevul era considerat un fel de gramofon ambulant. Ni se pretindea să redăm pasaje, pagini întregi din manualele care treceau de la o generație la alta. Dacă asi reușit să netezești urechile de măgar, să ștergi sublinierile din carte, aveai șanse să primești la rândul tău un manual la fel de îngrijit. Rezumatul lecțiilor, analizele literare trebuiau învățate pe de rost. Ce a vrut să spună autorul? Și dă-i și luptă! Dacă urmăreai cu degetul pe caiet, oricând erai scos la tablă puteai continua pentru o notă mare cu felicitări!

O nonconformistîă ca mine, n-avea cum să tocească pagini de gargară, mai ales că din vestitul caiet de 200 de pagini, învățaseră generații întregi de copii, fiecare amintindu-și de ”marele scriitor” sau de marele poet nepereche, dacă le trezeai din somn, de frica unei note proaste, puteau recita întreg pasajul, nu trebuia să zici decât primul cuvânt din frază! Reușeau performanța asta doar dacă nu eram eu ascultată prima, pentru că eram singura privilegiată din clasă și din școală probabil, care avea voie să debiteze liber, făcând analiza după cele citite.

Am obținut acest drept după o frumoasă zi festivă, când după intonarea imnului de stat m-am înfățișat lângă ”toașa profesoară”, având misiunea de a-i preda în numele clasei cadoul de 8 Martie. Am zis cuvintele ce se rostesc cu asemenea ocazie și m-am retras cât am putut de repede, fără cutia frumos împachetată, deși toașa protesta că ea nu primește cadou de la niște copii care nu vor să învețe și părea că nu se mai oprește din reproșuri. Eu am refuzat în schimb să iau înapoi cadoul, mi-am pus și mâinile la spate pentru mai multă siguranță și i-am zis spre surprinderea clasei că i l-am adus și înapoi nu-l mai iau!

Din tirada ei a rezultat că o supărau rezultatele proaste obținute de noi și cine știe ce a mai zis, am reținut doar că ”mă iubește” și așteaptă opinia mea…După ce mi-a trecut mirarea, – o toașă mă iubește, alta mă face demon-, i-am zis că nu sunt de acord cu caietul ei de pe vremea lui Pasvante Chioru. Mi-a explicat ce rol are caietul, că așa se cere, dar mi-a dat voie spre nemulțumirea colegelor să vorbesc liber despre marii noștri scriitori. Singura problemă era că nimeni nu putea continua după mine, că nu găseau continuarea în caiet!

 

-va urma- sau nu-