Îmi sună și acum în urechi. Era imnul școlii. Îl cântam cu atâta însuflețire, mai ales partea cu tra-la-la-la-la , la-la-la…și așa mai departe. Acolo nu aveai cum să dai greș, decât în lipsa unei urechi muzicale. ceea ce nu era cazul.

Pe atunci nu știam că muzica și versurile au fost compuse de Ciprian Porumbescu, iar versurile pe care le cântam noi erau adaptate vremurilor noastre. Dar asta nu m-a deranjat, importantă era muzica.

Apoi am văzut și filmul despre tânărul muzician cu destinul atât de tragic. Rolul lui Ciprian l-a jucat – admirabil – Vlad Rădescu…

Și de aici automat îmi vine în minte Balada…

Și râde iarăși primăvara…și tot așa!