Nu am avut altă soluție, decât să mă obișnuiesc cu ideea că ”imediat” poate dura mai mult de o săptămână!Cei din jur și-au dat seama mai repede de asta, dar nu au vrut să ne rupă aripile! Ne-au lăsat să mai visăm, dar între timp ne-au ajutat cu materiale, pentru că trebuia s-o facem locuibilă camera.

Saltele de burete, pături colorate, cearceafuri albe, nou-nouțe, sfori, sârme, cuie și o teslă-pe post de ciocan. O găleată de metal, un lighean de plastic, încă o masă, niște scaune de birou…Și am început transformarea. De undeva am cumpărat cu 200 de lei un frigider mare, tip Fram. O bucată de BCA cu rezistențe aplicate prin șanțuri șerpuind în mijlocul cărămizii cu un ștechăr la capăt, ( nu încercați asta singuri acasă) a fost avansată la gradul de …plită electrică! De la cazarmă, prin bunăvoința lui Ilovan am obținut și un televizor Sirius, ca să nu ducem lipsă de nimic. Pe zi ce trecea tot mai mult am pus amprenta pe ”vastele noastre apartamente” din Vitan! Casele mele din București!

Eticheta de pe ușa de la intrare a rămas, dar dincolo de ușă nimic nu mai era la fel. Pe dreapta de la intrare era baia. Lavoarul cu oglindă și polița cu cele necesare la baie, pe perete erau agățate prosoapele. Lavoarul împrejmuit cu o fustă reciclată ascundea mai sus amintita găleată de tinichea, dotată cu un capac de lemn cu mâner, astfel cioplit încât să închidă etanș găleata. (Tocmai ați vizionat prima budă ecologică! )Alături de lavoar pe un scaun era ligheanul și o masă – depozit. Sub ea țineam rezerva de apă în sticle de jumate, așezate în navete de plastic. Apa curgea doar când avea chef, așa că rezerva trebuia mereu reînnoită cu apa de la izvorul din curte!Tot în colțul din dreapta mai era un dulap de fier, atât rămăsese din cancelaria inițială, pe care am mutat-o într-o altă cameră.

Pe stânga de la intrare un dulap de fier, gri de armată, o masă de bucătărie, cu poliță pentru vase dedesubt și cu BCA deasupra, apoi respectabilul Fram și cu Sirius, televizorul întors într-un unghi vizibil din ”sufragerie”. Un cearceaf agățat pe o sârmă trasă de-a latul camerei, ascundea un pat de campanie pe stânga, o masă cu scaune la mijloc și un alt cearceaf avea aceeași misiune, pe dreapta, unde era o ”canapea” de burete. Toate acoperite cu pături frumoase, carouri albe pe fond roșu. Păturile mai vechi, mai puțin fumoase le foloseam pe post de covoare.

O altă sârmă cu cearceafuri albe separa restul casei de dormitorul ocupat de două paturi transformate în pat conjugal, pe stânga am etalat colecția de valize, geamantane, iar pe dreapta un alt dulap de fier, culcat lângă perete, servea de spațiu de depozitare și …noptieră.

Zona cea mai spațioasă și călduroasă, dincolo de dormitor, era chiar la intrare. Acolo am tras niște sfori ca să pun la uscat hăinuțele copilului.

Un tovarăș colonel, șef de cazarmă, și-a închis un ochi, periodic ajutat de niște sticle din Ardeal, iar noi încercam să nu tulburăm prea mult apele cu prezența noastră. Dimineața, la prima oară, aproape toată suflarea pleca pe șantier. Până seara nu prea ne deranja nimeni, așa că puteam să merg până la piața din apropiere, să gătesc sau să fac curat. Copilul se juca pe coridor cu mașinuțele sau cu mingea.

Într-o zi am fost consemnați să nu părăsim camera, că vine tovarășul Ilie Ceaușescu (fratele președintelui RSRomânia) în control. Cum să-i explici asta unui copil de un an și câteva luni? Numai că l-am recuperat de pe coridor, că în scurt timp se auzeau pași și o voce autoritară. Părea că vorbește de unul singur. Se auzeau clanțele ușilor verificate, nici asta? Nici aici? Și cu asta ușa s-a dat la perete…răsturnându-l pe juniorul meu, care păzea ușa, vrând să mai iasă.

L-am ridicat urgent, nu a apucat să zică pâs, dar nici cel încremenit în pragul ușii părea că nu va putea vorbi coerent prea curând. De surprindere, l-am așezat pe junior în picioare lângă mine, am luat (aproape) poziția de drepți….Obișnuința! După cinci luni de cazarmă! Și nici priveliștea de pe coridor nu avea cum să-mi sugereze pe loc repaus!

Un șirag înlemnit de uniforme, grade și funcții, în frunte cu un tovarăș general, cam jerpelit, judecând după echipamentul ponosit și cu vipușca de pe pantaloni, ziceai că i-au rămas strâmți și acum au fost cârpiți, se uitau cu niște ochi cât cepele în apartamentele mele!

Bărbatul voluminos, nu era fratele comandantului suprem, negru de supărare a reușit să articuleze:

-Ccce-i aici?

-I-am arătat cu capul spre eticheta de pe ușă. Nu se vede?!

-Ccccazarmă sau hotel?- a continuat să vocalizeze generalul, stupefiat că după o grămadă de uși închise, singura care s-a deschis l-a dat peste cap!

Colonelul mărunțel, ultimul din șiragul care a luat-o la fugă pocnind din cizme ca să nu-l piardă din ochi pe generalul care a și făcut stânga- mprejur, a încercat să- raporteze că e soția unui…, că numai azi, că din concediu…

-Cum adică numai azi? Nu așteptăm garsoniera promisă de șase luni deja?-mi-am auzit vocea, spre surprinderea mea.

Mărunțelul îmi făcea semne din mers. Să intru? Să ies? L-am întrebat. Bineînțeles că a turbat.”Poate vreți să vă pun să plătiți hotelul!”- mi-a șuierat printre dinți și fuga înapoi în formația care se îndepărta bubuind cu cizmele pe coridor.

(va urma sau nu)