Seara după ce au sosit autobuzele cu rezerviștii a început agitația pe coridoare. Cei care s-au întors din permisie au pus la bătaie bucatele aduse de acasă și procurându-și întăriri și de la shop pe lângă sticluța adusă de acasă, au chefuit. Dacă s-a întâmplat ca într-un dormitor să nimerească doi rivali, acum era ocazia pentru reglarea de conturi. Disputele verbale uneori depășeau limitele sportivității. Înainte scandalurile erau la ordinea zilei, dar de când ne-am mutat în cazarmă încercau să se mai tempereze.

Întro noapte m-am trezit la bătăi insistente în ușă:

-Haideți, doamnă, repede că se bat…

-Unde? Cine?

-La 85…

În cămașa de noapte peste care am pus halatul, cu inima ce-mi bătea în gât și cu limba uscată lipită de cerul gurii, l-am urmat pe reclamantul de la 85.

Am deschis ușa, lăsând-o să se lovească de perete. N-am apucat să zic nimic, războinicii s-au oprit, mirați și ei de apariția mea. Linoleumul plin de pete de apă, stropi de sânge, urme de noroi..scaune răsturnate, ca pe terenul de luptă. În aer plutea parfum de rachiu de proastă calitate, un RDV după miros. Îl recunoșteam că am spălat și vasele cu el și am aruncat la chiuvetă de fiecare dată când se trezea câte unul să fie amabil cu toașu, oferindu-i un ”hapendic”.

Nu știu cum mi-a revenit graiul, dar i-am întrebat pe un ton hotărât ce s-a întâmplat?

Pe scurt asistam la o revoltă. Unul dintre locatarii camerei avea probleme la vezică și nu voia nicicum să renunțe la patul de sus, iar cel care dormea pe patul de jos, nu mai suporta să fie sistematic udat! Patul de campanie cu salteaua de burete nu putea sta în calea lichidelor …

Vorbind în cor, care mai de care, venind cu argumente și soluții…în cele din urmă am înțeles că individul ar trebui mutat în camera vecină, unde sunt mai multe locuri libere. Omul, mărul discordiei stătea liniștit pe patul de jos, cu un picior în valiza sa de lemn, pe jumătate încărcată cu lucrurile sale, dar fără a schița cel mai mic gest de bunăvoință. Mahmur cum era, nu știu dacă a înțeles măcar ce i se cerea.

Am chemat ajutoare…și în scurt timp unul ștergea pe jos cu mopul, altul aranja paturile, doi mușchiuloși l-au luat pe sus pe căposul cu valiza lui cu tot și l-au mutat în camera vecină. Mi-am revenit cumva din șocul vieții, dar mi-a luat ceva timp până să reușesc să adorm lângă juniorul care dormea liniștit.

Spre seară, Ilovan a trecut val vârtej pe coridor, și-a băgat capul pentru o secundă pe ușă: vreți părjoale? a tunat fugind mai departe, în speranța că le voi refuza? Nu le-am refuzat pentru că erau foarte gustoase aceste plăcintuțe cu gust ciudat, din carne tocată, multă ceapă, pâine și condimente…

În weekend Ilovan se grăbea. Avea de onorat niște obligații. La început nu m-am prins, apoi am înțeles ce rol avea valiza burdușită cu care pleca toașu colonel și lada de lemn în care primea obiecte de sticlă și porțelan de acasă și în locul cărora trimitea hrana rece. În naivitatea mea când l-am întrebat pe unul care se deconcentra dacă nu așteaptă hrana rece, Ilovan mi-a tras un bocanc pe sub masă, sem de atenționare: ești proastă?! șuiera printre dinți cu fața schimonosită, văzând atâta prostie!

Juniorul meu se bucura de agitația de pe coriodare. Câte un rezervist se înduioșa amintindu-și de copilul sau nepotul lăsat acasă și îl servea cu ce avea mai bun adus de acasă. Și juniorul nu refuza nimic, prezentându-se urgent la mine cu cele primite! O bucată de slănină, un pește prăjit sau o lipie cât o păturică!

Dealtfel și el era generos din fire. Într-o zi rezerviștii din camera vecină l-au servit cu iahnie de fasole. Glumeți, aceștia l-au îndemnat să-i dea și lui nenea care era culcat pe pat. Și juniorul i-a dat, o lingură lui nenea și o lingură sieși…spre distracția celorlalți. Doar că cel hrănit era după chef și stătea cu spatele spre junior…

( va urma sau nu)