După cel de- al Doilea Război Mondial aveam convingerea că un asemenea barbarism, precum războiul, nu are cum să se mai întâmple! Războiul, anacronic. De neimaginat în secolul XXI. Putea fi acceptabil, cu multă bunăvoință, poate în Evul Mediu.

Conflictele armate din zilele noastre, atât de frumos motivate, ambalate ba în staniolul democratizării, ba în cel al anihilării unor teroriști, slab mediatizate, au trecut aproape neobservate. Până la primii militari români căzuți la datorie, departe de țară.

Ne-a deranjat în schimb valul de migranți din zonele de război. Sunt tineri? Au telefoane mobile? Sunt bine îmbrăcați? Se duc spre vest? Lasă mizerie în urma lor? Devin violenți?

Ce ușor e să comentezi de pe margine!

Imaginile din localitățile distruse de bombardamente, le-am evitat cu dibăcie. Ne-am indignat, am bombănit cel mult, apoi am trecut peste. Ce e departe de ochii noștri niciodată nu ne afectează îndeajuns.

Dar, ce să vezi?

În al treilea an al coșmarului numit pandemie, după antrenamentele cu respirația diminuată, cu spaima încolțită sau chiar bine înfiptă în subconștient, nu am dat atenție vecinului. Acesta se antrena conștiincios, cu tot arsenalul chiar aproape de gard…Cine să-i dea atenție? Omul e în ograda sa, poate să facă exact câte flotări vrea! Să bată mingea. Să facă exact ce vrea mușchii lui.

De la distanță, un alt vecin probabil mai atent, a tot zis că ăsta va sări gardul, dar cine să-l creadă? Părea atât de absurd, atât de incredibil, încât nici în a treia zi când bătea deja mingea cu neobrăzare de pereții caselor, nu ne venea să credem că e adevărat!

Și iar valul de migranți, oameni bine îmbrăcați, cu copii mici, cu bagaje, cu câini și jucării de pluș după ei, vin și vin neîncetat… Unii ca să rămână, alții încercând să ajungă în occident.

E atât de urât și anacronic, incredibil de dureros tot ce se întâmplă, încât zâmbetul inocent al unui copil din coloana de refugiați îmi stoarce o lacrimă, oricât aș vrea să nu plâng!

Brusc îmi dau seama că, de fapt, niciodată n-a fost pace pe pământ!

PS. Inter arma silent musae. Nu mi-am găsit cuvintele.